Pentru campania liberalilor lucreaza fiul unui fost procuror general si Dan Andronic, unul dintre apropiatii fostului premier, Adrian Nastase. Gigi Becali a fost ajutat de cei de la Forza Italia (partidul lui Silvio Berlusconi).
Traditionalul strateg al PSD Vasile Dincu da sfaturi doar de la distanta, iar sotii Saftoiu – fostii consilieri ai lui Traian Basescu – au contracte de consultanta cu cativa candidati. Sunt cateva dintre noutatile unei campanii pana acum timide. In joc ramane si Felix Tataru, alaturi de PD. Totul pe o piata de cateva milioane de euro.
Expertii estimeaza ca atat campania pentru Parlamentul European, cat si cea pentru uninominal, se vor alimenta reciproc si vor avea in centru „credibilitatea” ori „lipsa de credibilitate” ale formatiunilor politice.
Tarife: de la 500 de euro la 100.000 de euro
– Presedintele Asociatiei Romane de Marketing Politic, Cristian Andrei, spune ca serviciile de consultanta politica pot varia de la 500 de euro (pentru o evaluare periodica a agendei politice) la peste 100.000 de euro (pentru conceptie integrala si coordonare a campaniei).
– „Depinde de nivelul implicare al consultantului in campanie si de gradul de exclusivitate al clientului. Nu includ aici serviciile separate de polling, crea?ie de advertising, media buying, publicitate outdoor, organizare de evenimente etc. pe care le executa de regula terti, precum si cheltuielile cu stafful propriu”, ne-a declarat Andrei.
– O estimare generala a pietei nu poate fi facuta, intrucat in Romania nu e structurata inca o piata, a adaugat el.
Blaga: Vor fi „delicatese” pe Internet
PD merge din nou pe mana lui Felix Tataru, de la GMP Advertising, un veteran al campaniilor democratilor si ale lui Basescu. Vasile Blaga vorbeste de cateva „delicatese” pe Internet, pe care spune ca le va anunta „la momentul potrivit”. Democratii estimeaza costuri totale de 600.000-700.000 de euro, bani de la organizatiile locale, din care deja au fost stransi o parte.
Campania va imbina cursa pentru Parlamentul European cu cea pentru introducerea votului uninominal. Blaga spune ca PD mizeaza mult pe „militanti”, si mai putin pe media. El a declarat ca nu exista o organizare comuna a campaniilor PD si ale lui Traian Basescu. Conform Ziarului Financiar, si campania lui Basescu e pregatita tot de GMP. Mesaj principal al PD: „Pregatiti pentru Europa”.
Liberalii pun la bataie 1 milion de euro
Coordonatorul campaniei PNL, Dan Motreanu, estimeaza cheltuieli de 1 milion de euro in campanie, din care 500.000 de euro pentru publicitate in mass-media. Este vorba de presa scrisa, de „outdoor”, dar nu si de afise clasice, care, spune Motreanu, „murdaresc orasul”.
[c:s:d]El ne-a spus ca pentru partea de creatie a fost angajat Bogdan Manea-Dragulin, fiul fostului procuror general al Romaniei, Vasile Manea-Dragulin. El lucreaza in publicitate, detinand 50 la suta din compania Brightness Advertising.
„Ne consultam si ne coordonam si cu Multimedia Political Communication, cu Dan Andronic, insa el e mai mult pe reprezentarea membrilor Guvernului”, a precizat Motreanu. Mesaj principal: „PNL promoveaza Romania”. Andronic a lucrat si pentru campania din 2004 a PSD, fiind seful de campanie al lui Adrian Nastase.
Intr-un interviu pentru Dilema Veche, Andronic sustine ca a lucrat si pentru Traian Basescu, despre care a spus ca a fost „primul client” al Multimedia Political Communication, firma infiintata in 2000 impreuna cu Bogdan Teodorescu.
PLD: Site cu Stolojan si miting cu Basescu
„PLD va utiliza campania din usa in usa, presa locala si „outdoor””, ne-a declarat Valeriu Stoica, vicepresedinte al PLD. Va fi lansat, in cateva zile, si un site al lui Theodor Stolojan, cap de lista la europarlamentare.
Conform staffului PLD, formatiunea a lucrat, pe partea de creatie, cu firma Ad-Hoc Advertising, companie a lui Alexandru Nastase.Tema principala va fi coruptia, a precizat Stoica, cel care a gandit campania PLD. In plus, ca actiune speciala pentru referendum, PLD va face, la inceputul lunii noiembrie, la Iasi, un miting unde va fi invitat si presedintele Traian Basescu.
PSD: Fara Dincu, dar cu britanici
Din stafful campaniei PSD lipseste strategul traditional Vasile Dincu. El ne-a spus ca se ocupa de Cluj si alte cateva judete, insa, la nivel central, da doar sfaturi, din cand in cand, coordonatorului Liviu Dragnea. Nici acesta, nici purtatorul de cuvant Cristian Diaconescu nu au dat niciun detaliu despre campania social-democratilor.
De pregatirea ei s-a ocupat si biroul din Londra al Penn, Schoen & Berland Associates (PSB), firma de consultanta angajata in urma cu cateva luni de PSD. Compania cu sediul in SUA (care a fost cumparata in 2001 de britanicii de la WPP Group) i-a consiliat pe Bill Clinton, Tony Blair si Michael Bloomberg, iar acum lucreaza la campania lui Hillary Clinton.
Partidul lui Voiculescu, din usa in usa
La Partidul Conservator, se merge mult pe strategia „din usa in usa”, si mai putin pe reclama in presa scrisa. „E mai percutant, oamenii s-au saturat de dezbateri la televizor.
La TVR s-au propus teme europene, dar mi-e teama ca, in loc sa se uite la dezbateri despre politica energetica a UE, oamenii vor da pe „Acasa” sau pe un film”, ne-a spus deputatul Ioana Iova, unul dintre responsabilii de campanie. „Exista consultanti si firme care ne ajuta, dar nu vom vorbi despre ei”, a adaugat Iova.
Mesajul principal va fi legat de reprezentarea tarii in Europa, cu traditiile ei.
Becali, ajutat de Forza Italia
Formatiunea lui Gigi Becali, Partidul Noua Generatie-Crestin Democrat, duce o campanie pe televiziune, radio si presa scrisa. „Am cumparat recent spatiu in trei ziare centrale”, ne-a declarat coordonatorul campaniei, avocatul Catalin Dancu.
PNG a semnat si un contract cu o companie pentru a proiecta imagini video out-door, in toate orasele mari din Romania, in timp ce materialele de campanie sunt facute in baza unui concept intern si tiparite la Letea Bacau. „Temele principale sunt drepturile economice si protectia familiei”, ne-a spus Dancu. El a spus ca nu au fost angajati consultanti din afara partidului.
„Am colaborat personal cu omologii de la Forza Italia, desigur, nu pe bani, ci in virtutea bunelor relatii pe care le avem”, a adaugat coordonatorul campaniei PNG. Cei din formatiunea lui Silvio Berlusconi au consiliat PNG pas cu pas in pregatirea acestei campanii, potrivit lui Catalin Dancu.
Pe cont propriu
In schimb, Cozmin Gusa, seful PIN, nu merge pe mana consultantilor. “Pai ce fac eu in fiecare zi nu e campanie?!”, s-a intrebat, retoric, Gusa. “A angaja consultanti din afara e si scump si nici nu ofera cine stie ce servicii”, ne-a spus Gusa. “Faci <> niste afise si le distribui dupa aceea.
Productia de clipuri, scripturi si altele le facem noi”, a adaugat el. Gusa mai spune ca are o echipa de trei oameni, cu experienta in presa si in PR, care poate sa faca fata, el fiind cel care coordoneaza activitatea.
Actorii principali:
Felix Tataru
Felix Constantin Tataru (34 de ani) e asociat principal in patru firme de publicitate (GMP Advertising, On Air Studio, Webstyler si Map Advertising) si in una care se ocupa de comertul cu produse chimice (Polistirolo). Tataru coordoneaza campaniile lui Basescu inca din anul 2000, de la lupta pentru Primaria Capitalei.
El i-a inregistrat lui Basescu o pagina de Internet atunci cand acesta era slab utilizat in Romania, si a mizat, de asemenea, foarte mult pe “new media”, lucru soldat si cu miscarea “guerilla digitala”.
Dan Andronic
Fost sef al campaniei lui Adrian Nastase, Dan Andronic a fost angajat de PNL la inceputul acestui an. De atunci, el a lucrat in tandem cu grupul de consultanti israeliano-americani care l-a inclus pe Arthur J. Finkelstein, un fost consultant al lui Richard Nixon si al altor politicieni americani dar si al companiilor omului de afaceri Donald Trump.
Andronic conduce Multimedia Political Communication si First One Communication. El apare ca asociat ori actionar, conform datelor de la Registrul Comertului, in firmele GSPT, Press Group, IPT-Centrul de Prognoza si Tendinte si Local Media Grup.
Familia Saftoiu
Fostii consilieri ai presedintelui Traian Basescu, sotii Saftoiu, sunt si ei in piata, prin intermediul firmei de familie Capital Promotion. Claudiu Saftoiu ne-a spus ca firma are 8 clienti din doua partide, insa contractele sunt confidentiale, asa ca nu poate preciza numele candidatilor. Recent, surse media au aratat ca Adrian Saftoiu il consiliaza pe unul dintre liderii PNL, Ludovic Orban.
“Facem traininguri intensive cu candidatii, in special pe zona de comunicare, astfel incat sa fie pregatiti pentru aparitii TV”. Saftoiu mai spune ca al doilea obiectiv este cunoasterea institutiilor europene. “Aceasta este inca precara in randul candidatilor”, a adaugat el.
Sursa: HotNews.ro, Calin Cosmaciuc
Update in miercuri, 31-10-07 20:34
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
Domnilor de la PSD,
Cum ati putut merge pe mana domnului Dancu cand acesta nu a fost capabil sa obtina rezultate nici macar in propriul judet?
Acum se pare ca sunteti dispusi sa dati o caruta de bani firmei americano-britanice PSB, cea care a fost mana moarta pentru Hillary Clinton.
Inca odata, fiti realisti; la noi nu merge cu manipulari sofisticate, electoratul roman trebuie convins cu sufletul. Stimati candidati PSD, chiar fara aprobarea centrului apelati la mine si va garantez succesul, "pe bune".
Sunt Prof.Gh.C.Dinulescu-Campina si ma gasiti la 0752145670 sau 0244335357. Nu aveti ce pierde!