Concursul Internațional “Generația celui de-al treilea val“ si-a desemnat castigatorii

Probabil multi dintre dvs ati participat  la Concursul Internațional “Generația celui de-al treilea val“ (Alvin Toffler) din cadrul Proiectului Internațional cu același nume, organizat de Scoala „Miron Costin” Bacău si Colegiul National „Ferdinand I” Bacau, in parteneriat cu numeroase institutii locale, judetene, nationale si internationale și aflat la Ediția I.

Iata ca dupa o asteptare destul de lunga membrii juriului au beliberat si au stabilit premiantii. In total peste 720 de participanti din intreaga tara si din strainatate. Avem deosebita plăcere și onoare de a vă comunica lista secțiunilor, a premianților precum și componența juriului respectiv a referenților științifici care se ocupă de secțiunea simpozion.

Deoarece lista cu premianti este foarte mare, nu am putut sa o postam integral pe acest site si venind in ajutorul dvs va trimitem adresa la care aceasta lista poate fi gasita. http://forum.didactic.ro/viewtopic.php?f=85&t=15721 (este un document in format PDF)

NOTĂ!
După Complexul Muzeal de Științele Naturii “Ion Borcea” Bacău care a găzduit lansarea proiectului, a Universității “Vasile Alecsandri” din Bacău, locul unde s-a desfășurat simpozionul, a venit locul Cercului Militar Bacău să găzduiască festivitatea de premiere. Precizăm faptul că prezența la această manifestație este OBLIGATORIE pentru cadrele didactice, respectiv elevii coordonați de acestea din MUNICIPIUL BACĂU. Datorită numărului foarte mare de participanți care sunt înscriși în acest proiect timpul de expediere a diplomelor către participanții din țară încercăm să fie unul cât mai mic. În cazul reprezentării băcăuanilor la această manifestare, aceștia riscă întârzierea primirii diplomelor sau chiar amânarea acestora până în anul școlar următor, respectiv 2010-2011, datorită vacanței de vară. Adresa Cercului Militar Bacău este următoarea: Strada Oituz 16, Bacau, 600266, lângă Școala Nr.19 Bacău. Festivitatea va avea loc pe data de 04 iunie 2010, începând cu ora 13.00 în prezența a numeroase oficialități băcăuane precum și a membrilor juriului.

Pentru fiecare secțiune, membrii juriului au fost următorii:

  • Secțiunea Creații literare cls II-IV:

Înv. VÎRLAN ILEANA, Școala „Miron Costin” Bacău

Înv. ACĂR MARCELA, Școala „Miron Costin” Bacău

Prof. CIUCĂ CRISTINA, Director Şcoala Bâsca-Chiojdului Buzău

  • Secțiunea Creații literare cls V-VIII:

Prof. CÎRNEALĂ FERNANDA, Școala „Miron Costin” Bacău

Prof. PATRICHE ROXANA, Școala „Miron Costin” Bacău

Prof. MARDARE VIOLETA, Școala „G.M.Cancicov” Bacău

Prof. CLIMA CARAGHIN IULIANA, Colegiul „Henri Coandă„ Bacău

Prof. CECILIA STOIAN, Inspector școlar de lb. română, ISJ Bacău.

  • Secțiunea Creații literare cls IX-XII:

–          Pentru subsecțiunea eseu și proză scurtă: eseistul și criticul literar PETRE ISACHI, redactor șef al Revistei de Cultură „13 Plus”.

–          Pentru subsecțiunea poezie:

– Poetul VICTOR MUNTEANU, director al Festivalului – Concurs de Creaţie Literară şi Jurnalism „EXTEMPORAL LA VIITOR”, redactor șef al Ziarului Cultural „Viața băcăuană”, director al Fundației Culturale „G.M.Cancicov” Bacău precum și al Cenaclului Literar „Avangarda XXII”.

– Poetul IONESCU GELU, director al Casei de Cultură „I.L.Caragiale” Ploiești precum și redactor șef al Revistei de Cultură „Atitudini”.

– Prof. ANCA CONSTANTINESCU, Inspector școlar de lb. română, ISJ Bacău.

  • Secțiunea Creații artistico-plastice clasele II-XII:

–          DOREL FĂCĂOARU, pictor și membru al Uniunii Artiștilor Plastice, Filiala Bacău

–          BEJENARIU MIHAI, sculptor și membru al Uniunii Artiștilor Plastice, Filiala Bacău

–          Prof. MONICA BORTOȘ, Director al Palatului Copiilor Bacău

  • Secțiunea machete:

– IONOS MARIA, Consilier și purtător de cuvânt în cadrul Agenției de Protecția Mediului Bacău

– Biolog dr. JIGĂU ORTANSA, Director adjunct al Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău

– Prof. MOROI GRETY IRINA, Director Adjunct al Școlii „G.M.Cancicov” Bacău

  • Secțiunea Film educativ:

Prof. dr. DAVID AURA MANUELA, Școala „Miron Costin” Bacău

Prof. IONICA FOTA, Școala „Miron Costin” Bacău

Prof. BONDALICI TINCUȚA, Director al  Școlii„ G.M.Cancicov” Bacău

  • Secțiunea PowerPoint:

¨       Prof. dr. DANIELA EPURAN, Inspector biologie ISJ Bacău

¨       Înv. IOAN NICOLAE, Școala „Mihai Drăgan” Bacău

¨       Elev PETREA BOGDAN ALEXANDRU, Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău

  • Secțiunea traduceri:

–          Prof. MARINESCU GEORGETA, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău

În cadrul simpozionului științific, referenții științifici sunt următorii:

  1. Conf. univ. dr. CONSTANȚA DIMITRIU, Universitatea „V. Alecsandri” din Bacău
  2. Conf. univ. dr. MANUELA GÂRȚU, Universitatea „V. Alecsandri” din Bacău
  3. Asist. Univ. dr. LILIANA MÂȚĂ, Universitatea „V. Alecsandri” din Bacău
  4. Poetul VICTOR MUNTEANU, Preşedinte al Fundaţiei „G.M.Cancicov”  Bacău
  5. Prozatorul PETRE ISACHI, Redactor şef al „Revistei 13” Plus Bacău
  6. Poetul IONESCU GELU, director al Casei de Cultură „I.L.Caragiale” Ploiești

Trofeele concursului, pe clase și secțiuni, au fost adjudecate de:

  1. Cls. I-IV – Creații literare: IONIȚĂ AURA VALENTINA, Școala „Mihai Drăgan” Bacău (cls II)
  2. Cls. I-IV – Creații Artistico-plastice (pictură): FASOLĂ GEORGIANA, Școala „Miron Costin” Bacău (cls. IV)
  3. Cls. V-VIII – Creații literare: HURGHEȘ ANDREI NICOLAIE, Școala Nr.10 Bacău (cls. VI)
  4. Cls. V-VIII – Creații Artistico-plastice (pictură): TANIA SICOE, Liceul de Artă „George Apostu” Bacău (cls VIII)
  5. Cls IX-XII – Creații literare:

–          Secțiunea proză scurtă/eseu: ZANET ADNANA-DENISA, Eco-Liceul Teoretic „N. Bălcescu” Medgidia (cls XI)

–          Secțiunea poezie: ȚÎRDEA MIHAIL, Republica Moldova, Colegiul „Henri Coandă” Bacău (cls X)

6.  Cls IX-XII – Creații Artistico-plastice (pictură):

–          DRÂMBĂ SORIGRINA ELENA, Liceul de Artă „George Apostu” Bacău (Cls x)

–          STAMATIN DELIA, Liceul de Artă „George Apostu” Bacău (Cls X)

–          BADRAGAN SIMINA, Liceul „Grigore Moisil” Timișoara (Cls XI)

7.  Secțiunea dramaturgie: Elevii Buză Loredana, Barcău Silvia Mihaela, Crăciun Iulia, Giurcă Ionuț Răzvan, Nedelcu Maria Teodora, Tîlciu Larisa Maria, de la Colegiul Economic Rm. Vâlcea, vor primi colectiv un trofeu din partea organizatorilor pentru interpretarea piesei de teatru „Și totuși se iubesc”, după romanul „Bal la Casa Ofițerilor” de Constantin Mateescu.

8.  Secțiunea film educativ: ŞTEFAN AMĂRIUŢEI (Oana Filip), Col. Naţional „Ştefan cel Mare” Tg. Neamţ. (cls X)

Update in vineri, 04-03-11 18:25

Contributori - Alte surse

Comentează

Vezi comentarii

  • A fost o munca titanica. Realizata, in principal, de doi oameni: un profesor si un elev. Bravo lor!

  • Din partea Consiliului Local, d-l Birzu Ilie a primit de asemeni Trofeul Generatiei (asa l-am botezat; inspiratie de moment), dar si unul din sponsorii principali ai Simpozionului, care doreste sa ramana anonim (d-l. IC.).

  • La premiere au venit participanti din Timisoara si Vaslui sa-si primeasca premiile si trofeul. O precizare: elevii cu CES si premiile speciale au fost insotite si de o recompensa materiala: carti si bani.

Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Top 5 gadgeturi inteligente care îți fac viața mai ușoară

Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…

vineri, 20-09-24

Acest website folosește cookies.