Zilele acestea am comemorat 50 de ani de la moartea sculptorului Constantin Brâncuşi, cel despre care, încă din 1937, Claudia Millian arăta că „Brâncuşi ştie să scrie doina în piatră şi s-o ducă dincolo de hotarele ţării”.
În piatra şi lemnul pe care le-a cioplit, în bronzul pe care l-a şlefuit şi poleit, Brâncuşi a ştiut să pună dorul, omenia şi văzduhul, cuvinte româneşti care nu-şi află tălmăcirea potrivită în alte limbi.
Biblioteca Judeţeană C. Sturdza, dând importanţa cuvenită evenimentului, a organizat, prin Secţia de Artă, o expoziţie bogat ilustrată (datorită numărului foarte mare de albume şi studii despre această „coloană infinită” a sculpturii moderne).
Expoziţia a fost structurată pe trei mari secţiuni: drumul către omenie şi căutarea formelor primordiale (Sărutul, Rugăciunea, Noul născut, Adam şi Eva, Începutul lumii etc.), nostalgia cerului (Măiastra şi ciclul Păsărilor în văzduh, Cocoşul etc.), şi în căutarea văzduhului care reuneşte sculpturile ansamblului monumental de la Tg. Jiu.
Dar, pe lângă cele trei secţiuni ale expoziţiei, au fost expuse şi câteva portrete, începând cu Domnişoara Pogany şi Cuminţenia pământului.
Comemorarea a 50 de ani de la trecerea în eternitate a celui mai cunoscut sculptor român, Constantin Brâncuşi este un eveniment trecut şi în calendarul de aniversări UNESCO.
De aceea, Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” a luat iniţiativa să dedice cea de-a XX-a ediţie a Concursului Internaţional de Ex- Libris, personalităţii lui Constantin Brâncuşi . Invităm toţi artiştii plastici, profesorii şi elevii Liceului de Artă George Apostu să participe la acest proiect cultural al bibliotecii.
Lucrările vor fi aşteptate până pe data de 15 august, iar vernisajul Expoziţiei dorim să aibă loc în cadrul Festivalului Zilele Bacăului de la începutul lunii octombrie.
Alte informaţii pot fi obţinute la telefon 513126, interior 20, Secţia de Artă.
Ana Chiscop,
Biblioteca Judeţeană C. Sturdza, Secţia de Artă
Update in luni, 26-03-07 20:26
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Având în vedere că Brașovul e la o aruncătură de băț, mulți băcăuani aleg să…
Acest website folosește cookies.
Comentează