Studenţii de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează miercuri, 21 noiembrie, începând cu orele 20.00, Balul Bobocilor. Evenimentul, ce are loc la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, este un eveniment pus sub tema retro şi va urma linia obişnuită a unui spectacol deosebit.
Pe lângă tradiţionalul concurs de Miss şi Mister cu probe surpriză, vor avea loc momente de muzică şi dans ale studenţilor Universităţii, modă, un moment de lasere 3D, pentru ca în final să cânte PLAYLIST BAND şi VUNK.
După spectacol, petrecerea va continua în Club Kremlin.
Balul Bobocilor are loc în cadrul Festivalului Naţional STUDENŢIADA 2012 şi este organizat de Liga Studenţească din Universitatea „Vasile Alecsandri”.
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează