Categorii: Actualitate

Coalitia 52 – Respect si responsabilitate in dialog

RESPECT ŞI RESPONSABILITATE ÎN DIALOG

Avem o lege a dialogului cu cetăţeanul! Avem o lege a dialogului cu asociaţiile legal constituite ale cetăţenilor (patronate, sindicate, ONG-uri): Legea 52/2003 a transparenţei decizionale în administraţia publică.

De ce nu există un dialog real cu cetăţenii şi asociaţiile legal constituite ale acestora?

Pentru că, în Legea 52/2003 lipsesc:

! sancţiuni directe şi imediate aplicabile conducătorilor autorităţilor publice pentru nerespectarea acesteia;

! termene rezonabile de dialog;

! reguli minimale unitare de dialog.

A. Fără sancţiuni directe şi imediate pentru nerespectarea Legii 52, aceasta este sistematic încălcată de către autorităţile administraţiei publice, de la nivel local până la nivel central.

Proiectul de lege privind comasarea alegerilor, spre exemplu, a fost adoptat de către Guvern cu încălcarea Legii 52, respectiv cu încălcarea:

art.6, alin.7, prin neorganizarea unei dezbateri publice, la solicitarea expresă a Academiei de Advocacy;
art.11, alin.3, prin netransmiterea justificărilor în scris cu privire la un număr de 10 opinii scrise înaintate ministerului, prin intermediul platformei virtuale ,,Vocea Ta!”.

Legea 52 a fost încălcată şi în cazul adoptării altor acte normative importante, cum ar fi, spre exemplu, în perioada septembrie 2011 – ianuarie 2012:

Legea energiei electrice;
Legea gazelor;
OUG pentru modificarea şi completarea Legii privind Codul Fiscal;
OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind instituţiile de credit, act ce prevede crearea unei bănci ,,punte” pentru instituţiile de credit aflate în dificultate;HG pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plata pe 2012;
Modificarea condiţiilor pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie;
Sectoarele de activitate unde se vor negocia şi încheia contracte colective de muncă;
Legea privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.

La nivel central, 12 din 15, respectiv 80% din ministere nu respectă Legea 52. La nivel judeţean, 24 din 41, respectiv 58,53% din consiliile judeţene monitorizate nu respectă Legea 52. La nivel local, 32 din 54, respectiv 59,25% din consiliile locale Şi primăriile monitorizate nu respectă Legea 52.

SOLUŢIA PROPUSĂ

Introducerea nulităţii de drept a actelor normative publicate în Monitorul Oficial al României cu nerespectarea dispoziţiilor Legii 52/2003. Nulitatea va fi constatată de instanţa competentă, în condiţiile Legii contenciosului administrativ.

Răspunderea personală, cu patrimoniul propriu, a decidenţilor publici responsabili pentru nerespectarea prevederilor Legii 52/2003 (ministru, primar, preşedinte de consiliu judeţean, consilier local, consilier judeţean sau conducător al autorităţii/instituţiei/agenţiei, după caz).

B. În lipsa unor termene rezonabile de dialog prin Legea 52, participarea activă a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor publice este îngrădită, de multe ori chiar obstrucţionată.

Pentru preluarea în scris de propuneri, sugestii sau opinii cu privire la un proiect de act normativ Legea 52/2003 prevede minim 10 zile calendaristice, indiferent de natura şi gradul de complexitate al proiectului de act normativ. Inclusiv pentru proiectele de politici publice aflate în dezbatere pulică se prevede acelaşi termen minimal. Rămâne la aprecierea unilaterală a autorităţii publice decizia de extindere a acestui termen.

Peste 90% din autorităţile publice monitorizate, atunci când respectă legea 52, prevăd termenul minimal pentru colectarea de opinii.

Majoritatea anunţă proiectele de acte normative vinerea, astfel încât, din cele 10 zile calendaristice, rămân 6 zile lucrătoare.

SOLUŢIA PROPUSĂ

Alinierea la principiile şi standardele europene în domeniul transparenţei decizionale, prin extinderea termenului de consultare publică la 90 de zile.

(http://ec.europa.eu/romania/news/03012012_extindere_perioada_consultari_publice_ro.htm)

C. Neavând reguli minimale unitare de dialog, procesul de consultare publică pierde foarte mult în consistenţă şi conţinut, demotivând şi demobilizând participarea civică.

,,Experienţele aplicării prevederilor Legii 52/2003 (…) conduc de cele mai multe ori la accentuarea neîncrederii în proces din partea societăţii civile şi la pierderea interesului şi a speranţei în recepţionarea unor contribuţii reale din partea autorităţilor publice. În majoritatea cazurilor studiate nu sunt reglementate proceduri operaţionale specifice pentru facilitarea şi stimularea participării civice, în afara prevederilor legale minimale.”

(Sursa: Studiu privind existenţa sau nu a unor proceduri minimale de consultare publică, Academia de Advocacy, Timişoara, noiembrie 2009, pg.73).

SOLUŢIA PROPUSĂ

Pentru a contribui la creşterea încrederii societăţii civile în procesul democraţiei participative, precum şi pentru a potenţa interesul autorităţilor publice în a stimula participarea civică şi a consolida transparenţa procesului deliberativ în spaţiul public, Coaliţia 52 propune instituirea unei proceduri minimale unitare de consultări publice, la nivelul tuturor autorităţilor publice, prin completarea cu o anexă în acest sens a Legii 52/2003.

(Sursa: Ghidul de organizare a dezbaterilor publice în baza Legii 52/2003, Academia de Advocacy, Timişoara, noiembrie 2009, pg.7-17).

Coaliţia 52 este formată din cetăţeni şi asociaţii legal constituite ale acestora, care cunosc şi au exersat aplicarea Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică din România, cu precădere în cadrul proiectului ,,Partener activ şi implicat”.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.