Categorii: Social

Liste de aşteptare până în miezul verii pentru analizele medicale

Bugetul pe care laboratoarele din Bacău îl au la dispoziţie în acest an pentru analizele medicale este mai mic decât anul trecut. În 2006, doar unul din zece asiguraţi a beneficiat de astfel de investigaţii medicale.

La nivelul judeţului Bacău, există 20 de laboratoare de specialitate care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) pentru finanţarea unor astfel de investigaţii. Marea majoritate a acestora a epuizat, însă, încă de luna trecută plafonul pentru aprilie iar listele de aşteptare au ajuns, deja până în lunile mai-iunie.

Medicul Emilia Popa ne-a declarat că la laboratorul medical pe care îl conduce listele de aşteptare au ajuns chiar până la sfârşitul lunii iunie.

„Sunt pacienţi care au trecut pe biletul de trimitere menţiunea „urgent” şi atunci, în mod evident, aceştia au prioritate. Marea majoritate a analizelor le facem, însă, pe listele de aşteptare pe care le o­norăm, evident, în funcţie de banii primiţi de la CAS. Primele luni din an sunt, de regulă, cele mai aglomerate şi de aceea ne vedem în situaţia să întindem programările până spre miezul verii. În perioada concediilor, însă, aglomeraţia nu mai este chiar atât de mare, astfel încât reuşim să rezolvăm toate cazurile până spre sfârşitul anului, când, de regulă mai vine şi CAS să suplimenteze fondurile”, spune medicul Emilia Popa.

La rândul său, medicul de familie Elena Stângă, preşedinta Colegiului Medicilor Bacău, spune că, de cele mai multe ori aceste investigaţii sunt mai mult decât necesare în stabilirea rapidă a unui diagnostic.

„În astfel de cazuri se întîmplă ca pacienţii să îşi plătească şi singuri investigaţiile, dacă nu găsesc nicăieri un laborator care să mai aibă, în luna respectivă, fonduri disponibile pentru acest lucru. Însă nu de puţine ori s-a întâmplat ca, în cazul investigaţiilor periodice de evaluare a stării de sănătate, pacienţii să nu mai ajungă nici după un an cu rezultatele trecute pe buletinul de analiză”, mai adaugă Elena Stângă.

Bugetul alocat în acest an analizelor de laborator este foarte modest, chiar mai mic decât în 2006. Fondul repartizat de CAS Bacău pentru analizele de laborator, radiografii, ecografii, tomografii şi rezonanţe magnetice nuclerare ce pot fi efectuate pe parcursul întregului an este de 3.393.000 lei.

Însă un procent de zece la sută din această sumă a fost reţinut drept fond de rezervă la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi nu va putea fi deblocat decât în ultimul trimestru al anului.

Alte 201.145,39 lei au fost, de asemenea, scăzute deoarece în decembrie 2006 contractul a fost depăşit cu această sumă. Dacă mai scădem şi suma de 298.630 lei, consumată în ianuarie 2007, rezultă că pentru perioada februarie-decembrie au mai ramas disponibili doar 2.553.923,76 lei.

Din aceşti bani, 2.094.217,48 lei sunt destinaţi analizelor de laborator iar 459.706,28 lei celorlate investigaţii paraclinice (radiografii, ecografii, etc).

Anul trecut, însă, CAS Bacău a contractat cu laboratoarele servicii în valoare de 2.867.435,86 lei, dar până la urmă s-au realizat analize medicale în valoare de 3.036.660,81 lei. Raportat la suma repartizată pentru acest an, rezultă că ea este cu aproape un milion de lei mai mică.

Însă deşi anul trecut au fost bani mai mulţi, de serviciile celor 20 de laboratoare medicale care au contract cu CAS Bacău au beneficiat doar 62.935 persoane, adică aproximativ zece la sută din totalul celor 573.267 asiguraţi existenţi în judeţ.

Ceilalţi peste 500.000 de locuitori ai judeţului, asiguraţi la sănătate, îşi tot pun speranţa în promisiunea făcută de ministrul Sănătăţii referitoare la evaluarea gratuită a stării de sănătate.

Lansat cu surle şi trâmbiţe la sfârşitul lui 2006 de către conducerea Ministerului Sănătăţii, programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei prin examen clinic si efectuarea unui set de analize medicale este amânat, însă, la infinit.

Iniţial s-a spus că va fi demarat la începutul lunii ianuarie. Ulterior, după mai multe amânări, s-a anunţat că, în mod cert, programul va demara de la 1 aprilie. Cu toate acestea, respectivul program nu a fost pus în aplicare nici până în ziua de azi.

Autor : Mircea TÎRNOVEANU, Amos News

Update in marți, 10-04-07 13:17

Redactie

Comentează
Share
Publicat de
Redactie

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.