Categorii: Social

Centre de ingrijire pentru copii: Parintii vor plati 15% din costuri

Doar 3,3% dintre copiii sub trei ani din Romania se afla in centre de ingrijire (crese, camine), in timp ce in Finlanda rata este de 35,7% si in Danemarca de 83%.

Modelul finlandez a fost folosit de catre autoritatile romane la elaborarea proiectului de lege care reglementeaza serviciile de educatie si ingrijire a copiilor pana la absolvirea clasei a patra primare.

Contributia parintilor ar urma sa fie de 15% din suma totala necesara ingrijirii, in functie de numarul de copii din familie si de veniturile familiei.

Responsabile cu organizarea centrelor ar urma sa fie autoritatile locale, iar in cazul in care numarul copiilor va fi prea mic pentru infiintarea unor astfel de centre se va apela la sistemul „bona de la stat”.

Informatia pe scurt

* Serviciile de ingrijire pe timpul zilei se adreseaza, pe de o parte, copiilor de pana la trei ani – crese – si celor de peste trei ani pana la absolvirea scolii primare – centre de zi, care pot fi organizate si la domiciliul unei bone

* Centrele vor functiona atat in sistem public, cat si in sistem privat, in ambele cazuri aplicandu-se aceleasi criterii de calitate a serviciilor

* Parintii vor suporta pana la 15% din totalul costurilor acestor servcii, cuantumul exact al contributiei urmand a fi stabilit in functie de numarul copiilor si de veniturile familiei

* Procentul copiilor sub trei ani din Romania care beneficiaza de servicii de ingrijire pe timpul zilei este de zece ori mai mic fata de obiectivul propus de autoritatile europene pentru 2010


Ministerul Muncii a supus, recent, dezbaterii publice un proiect de lege care reglementeaza serviciile de educatie si ingrijire a copiilor pana la absolvirea clasei a patra primare. Sistemul propus presupune centre la domiciliul personalului specializat, respectiv al bonelor, si servicii deschise. Acestea din urma se impart in crese – pentru copiii sub trei ani – si centre de zi – pentru copiii mai mari de trei ani, pana la absolvirea ciclului primar de scoala. In prezent, in Romania numai 3,3% din copiii sub trei sunt inscrisi la crese, iar ponderea copiilor mai mari care beneficiaza de servicii de ingrijire este de 37%.

Finlanda si Ungaria, modele pentru Romania la capitolul ingrijire copii

Modelele europene avute in vedere la elaborarea acestui proiect sunt, in special, cel al Ungariei si Finlandei.

Autoritatile din Romania au colaborat, pentru elaborarea acestui proiect de act normativ, cu Centrul de Cercetare si Dezvoltare pentru Bunastare si Sanatate (STAKES) din Finlanda. „Am avut in vedere toate modelele de astfel de centre functionale in celelalte state europene, nu numai cel finlandez. Colegii din Finlanda ne-au ajutat sa analizam aceste modele si sa gasim solutia cea mai pertinenta, care sa se plieze pe nevoile din Romania”, a declarat pentru Hotnews.ro secretarul de stat din Ministerul Muncii Theodora Bertzi.

La randul lor, oficialii Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) au explicat ca „nu se poate spune ca exista cel putin doua tari europene care sa aiba aceleasi sisteme, similitudinile dintre ele constand in doua orientari principale. Una, in care sistemele de ingrijire si educatie sunt separate (crese si gradinite), si cea de-a doua, care integreaza dimensiunile de ingrijire, educatie si invatare (centre de zi 0-6 ani si grupa pregatitoare pentru scoala in sistemul de educatie prescolara), specifica mai ales tarilor nordice”.

In Finlanda, copiii beneficiaza de servicii de ingrijire pentru toata ziua, pe durata intregului an, indiferent daca parintii lucreaza sau nu. De asemenea, si in Romania, sistemul propus vizeaza acest aspect. In Ungaria, serviciile sunt asigurate pe durata intregului an, pentru copiii ai caror parinti lucreaza.

In ceea ce priveste finantarea acestor servicii, in timp ce in Ungaria sunt asigurate gratuit, in Finlanda parintii trebuie sa suporte 15% din costuri.

Sistemul romanesc propune aceeasi limita de maximum 15 procente pentru contributia parintilor, a carei valoare va fi stabilita in functie de numarul de copii dintr-o familie si de veniturile si conditiile financiare ale respectivei familii.

„Proiectul propus de noi constituie legislatia cadru pentru aceste tipuri de servicii, legislatia secundara care va fi adoptata ulterior urmand sa stabileasca toate detaliile. Astfel, nu putem aprecia deocamdata la ce suma ar putea ajunge contributia unui parinte pentru un copil dintr-un astfel de centru”, a precizat secretarul de stat Theodora Bertzi.

Conform, proiectului de act normativ, restul finantarii va fi asigurata in proportie de maximum 50% din bugetul de stat, 35% din bugetul consiliilor locale, precum si din donatii sau sponsorizari.

Servicii de tip „out-of-school”, obligatia Romaniei ca stat membru UE

Initierea proiectului de act normativ care reglementeaza aceste centre este motivata de Ministerul Muncii prin nevoia indeplinirii obligatiilor care revin Romaniei in calitate de stat membru al Uniunii Europene. Astfel, potrivit obiectivelor stabilite in 2002, pana in anul 2010, cel putin 90% din copiii cu varste cuprinse intre trei ani si varsta obligatorie de scolarizare trebuie sa beneficieze de servicii de ingrijire. De asemenea, tot pana in 2010, cel putin 33% din copiii sub trei ani trebuie sa beneficieze de aceste servicii.

Potrivit datelor furnizate Hotnews.ro de ANPDC, ultimele statistici (realizate in anul 2004) plasau Romania printre statele cu cea mai mica rata a inscrierii copiilor de pana la trei ani in centre de ingrijire.

Astfel, in Romania ponderea acestor copii este de 3,3%, in timp ce in Finlanda este de 35,7%, iar in Irlanda de 15%. Pe pozitii superioare se situeaza Danemarca (83%), urmata de Suedia (66%), Franta (27%), Austria (10%) si Germania (9,3%), iar pe utimul loc este Cehia cu numai 0,5%.

In ceea ce priveste copiii cu varste de peste trei ani si pana la varsta inscrierii la scoala, datele furnizate de ANPDC arata ca state precum Belgia, Estonia, Italia, Danemarca, Germania au atins sau chiar au depasit tinta de 90%. De asemenea, Olanda si Austria se situeaza foarte aproape de acest obiectiv, cu 80 de procente. De cealalta parte, in Romania numai 37% din copiii cu varste cuprinse intre trei si sase ani beneficiaza de servicii de ingrijire pe timpul zilei, prin frecventarea gradinitelor cu program prelungit si saptamanal.

„Desi nu s-au stabilit tinte pentru copii scolari, exista preocupari cu privire la acestia la nivel european in ultima perioada. Tinta pe care am avut-o in vedere pentru aceasta categorie de varsta atunci cand am elaborat politica publica referitoare la serviciile de educatie si ingrijire a copilului pe timpul zilei este de 50%”, au precizat pentru Hotnews.ro reprezentantii ANPDC.

Sistemul propus de proiectul legislativ presupune asigurarea serviciilor de ingrijire pe perioada zilei, pe toata durata anului – in crese si in centre de zi, care vor oferi activitati in afara orelor de gradinita sau de scoala.

Obligatia realizarii acestor centre revine autoritatilor locale. „In cazul in care numarul copiilor din comunitate este insuficient pentru dezvoltarea unui centru, alternativa o reprezinta angajarea unei bone”, au spus reprezentantii ANPDC.

Ingrijirea la domiciliu va fi oferita de bone, cunoscute in alte state europene ca „childminders”. Potrivit secretarului de stat Theodora Bertzi, acestea vor urma programe de pregatire si acreditare, „in urma carora parintii sa aiba incredere sa isi lase copilul in grija acestor bone, nu numai la domiciliul familiei, cum exista cazuri in prezent, ci la domiciliul bonei”.

De asemenea, proiectul de act normativ permite infiintarea de servicii de tip „out-of-school” in sistem privat. „Atat centrele care vor functiona in sistem public, cat si cele care vor functiona in sistem privat vor fi evaluate si vor trebui sa respecte aceleasi standarde de calitate”, a mai spus Bertzi.

HotNews.ro

Update in luni, 10-11-14 14:44

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse
Taguri: medicina

Recent Posts

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Top 5 gadgeturi inteligente care îți fac viața mai ușoară

Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…

vineri, 20-09-24

Acest website folosește cookies.