Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău organizează vineri, 31 mai 2013, două programe de formare contiună avizate de Ministerul Educației. Astfel, la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.17 Bacău, de la ora 14.00, va debuta primul dintre ele, Curs de învăţare a limbii franceze (pentru educatoare), formator acreditat fiind, profesor Elena Roşca.
Programul este justificat de necesitatea dezvoltării competenţelor profesionale, didactice şi psihosociale a cadrelor didactice, cu scopul îmbogăţirii sistemului conceptual pedagogic al acestora, în special a educatoarelor şi învăţătorilor, presupunând totodată şi formarea resursei umane care se implică în implementarea politicilor educaţionale naţionale.
Pe parcursul celor 40 de ore participanţii vor descoperi tehnicile de conversaţie specifice limbii franceze pentru a rezolva cu succes sarcinile de comunicare orală, vor învăţa tehnici noi de lectură şi redare a unui text de specialitate, vor avea posibilitatea să traducă mesaje orale şi scrise din, şi în limba franceză şi vor opera cu instrumente ştiinţifice (dicţionare), în analiza unor documente specifice.
Conţinutul cursului cuprinde următoarele teme: universul personal, mediul înconjurător, progres şi schimbare, relaţii de comunicare, mijloace de comunicare în societatea modernă, cultură şi civilizaţie franceză.
Fiecare cursant va fi angajat pe parcursul modulului în construirea unor demersuri interactive şi formative, prin valorificarea conţinuturilor şi utilizarea de strategii şi tehnici specifice, iar evaluarea va consta în aplicarea unui test practic.
„Având în vedere noile deschideri ale învăţământului românesc, în contextul integrării în Uniunea Europeană, tot mai multe cadre didactice iniţiază proiecte cu celelalte ţări europene şi nu numai.
Deci nevoia de comunicare într-o limbă de circulaţie europeană, este mai mult decât necesară.
De aceea noi organizăm permanent cursuri de limbi străine, limba franceză având prioritate, alături de limbile engleză, germană, italiană şi spaniolă.”, ne-a informat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.
Cel de-al doilea program „Noile perspective metodologice – CLIL şi Crosscurricularitate”, se va desfășura la Şcoala Gimnazială Cleja, începând cu ora 14.00, în cadrul Zilelor Şcolii Clejene.
Cele 24 de ore de instruire vor fi susţinute de formatori acreditaţi, prof. Diana – Elena Popa, de la Colegiul Naţional „Gh. Vrănceanu” Bacău şi prof. Mihaela Chiribău – Albu, de la Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău.
Scopul principal al programului este afirmarea în contextul învăţământului românesc actual a principului crosscurricularităţii.
Acest lucru presupune relaţionarea diverselor obiecte de studiu, prin transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta cu scopul de a pregăti elevii pentru viaţă, universul în care urmează a se integra nefiind un ansamblu de unităţi de cunoaştere paralele.
O astfel de abordare a procesului de predare – învăţare prezintă ca principal avantaj posibilitatea ca dascălul să creeze şi să dezvolte în învăţăceii săi o sumă de abilităţi transferabile în mediul social imediat, pregătindu-i, de asemenea să relaţioneze cu domenii diverse, să acceseze informaţii din câmpuri de cunoaştere variate şi implicit să înveţe pe tot parcursul vieţii.
CLIL este un acronim care înglobează o abordare metodologică, o filozofie, o paradigmă educaţională ale cărei frontiere pot fi definite până la un anumit punct. Învăţarea Limbii cu un Conţinut Integrat are un focus dublu, pe conţinut şi pe limbă.
CLIL înglobează alte patru dimensiuni, pe lângă acela al limbii şi anume informaţii ce ţin de: cultură, mediu, conţinut şi procesul de învăţare. Fiecare dintre acestea cuprind un număr de teme structurate în funcţie de trei factori majori: categoria de vârstă a cursanţilor, mediul socio-lingvistic şi nivelul de contact cu metoda CLIL.
Valorile promovate prin implementarea CLIL sunt: dezvoltarea de abilităţi de comunicare în mediul intercultural, asimilarea de cunoştinţe despre ţări/regiuni şi/sau grupuri de minorităţi, pregătirea elevilor pentru integrarea lor ca cetăţeni ai Europei, înbunătăţirea în ansamblu a competenţelor lingvistice în limba străină studiată şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare verbală.
La final, în vederea evaluării, cursanţii urmează să realizeze un portofoliu ce va consta în elaborarea unui proiect didactic care trebuie să folosească una dintre cele două perspective metodologice studiate în timpul cursului, valorificând astfel exemplele de bune practici şi metodele inovative.
Aceste iniţiative educaţionale au început să apară în anii ‘70 – ’80 în Europa prosperă, transformându-se ulterior în adevărate metodologii de predare – învăţare – evaluare. Astăzi ele sunt deosebit de importante în contextul promovării unor valori, precum: schimburile interculturale şi asigurarea egalităţii de şanse elevilor, pe tot teritoriul Europei, mai ales din perspectiva migraţiei forţei de muncă. La solicitarea colegilor de la Cleja, acest program de formare se va desfășura în premieră în mediul rural, ne-a declarat prof Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează