Bucureşteanca Rodica R. (51 de ani), însoţită de Adrian M. (24 de ani) din judeţul Ilfov au venit în Bacău cu gânduri necurate. Ajutaţi şi de alţi complici, cei doi au intrat în Complexul Arena Mall şi au furat haine şi parfumuri în valoare de aproape 30.000 de lei.
Bunurile erau apoi transportate la autoturismul parcat şi lăsat descuiat de Adrian M. şi puse în saci.
„În jurul orei 17 Rodica R. a încercat să părăsească un magazin având asupra sa diverse articole de îmbrăcăminte pe care le sustrăsese, dar a fost oprită la ieşirea din magazin de către personalul de pază, ocazie cu care i-au fost ridicate bunurile sustrase.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvrşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Bacău.
Faţă de Rodica R. a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar la data de 04.08.2012 a fost prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunerea de arestare preventivă. Față de femeia de 51 de ani s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile.
Update in vineri, 09-06-17 17:54
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează