O persoană rămasă decomandată necunoscută a anunţat joi dimineaţă în jurul orei 8.00, că la parterul unui bloc de pe strada Gării din municipiul Bacău a fost plasată o bombă, informează corespondentul AMOS News.
Echipe de intervenţie ale Poliţiei şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Maior Constantin Ene” din Bacău precum şi ale SRI şi Jandarmeriei s-au deplasat imediat la faţa locului.
Pentru specialiştii care s-au deplasat la faţa locului nu a fost o surpriză să constate că, în locul anunţatei bombe, în valiza de pânză lăsată la vedere pe casa scării, se află doar câteva cârlige de rufe, o pereche de ochelari de soare şi nişte jaluzele verticale strânse bine în sul.
Interesant este că incidental s-a produs cu mai puţin de două ore înaintea exerciţiului antiterorist pe care Serviciul Român de Informaţii(SRI) îl avea programat în zona Casei de Cultură Bacău.
“Probabil că a fost cineva care a vrut să ne testeze operativitatea”, a fost de părere, la finalul aplicaţiei, generalul Alexandru Burariu, şeful Brigăzii Antiteroriste din cadrul SRI.
Autor : Mircea TÎRNOVEANU, Amos News
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează