Miercuri, 13 martie, în jurul orei 19.15, în timp ce Ionel L. (40 de ani), din comuna Măgura, conducea un autoturism pe DN 15, în interiorul comunei Gîrleni, a surprins-o şi accidentat-o pe Ileana A., de 84 de ani, din comună, care se deplasa în calitate de pieton pe marginea părții carosabile.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la Spitalul Buhuși pentru îngrijiri medicale, ulterior fiind transferată la Spitalul Județean Bacău.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ și i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
Update in miercuri, 26-03-14 14:01
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează