Categorii: EconomiePolitica

Bacaul si alte 11 orase, poli de dezvoltare ai Romaniei

Bucuresti, Bacau, Brasov, Braila, Galati, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Iasi, Oradea, Ploiesti, Timisoara au primit statutul de „poli de crestere” economica, printr-un Memorandum adoptat in sedinta de Guvern.

Peste un miliard de euro este disponibila pentru polii de crestere numai prin Programul Operational Regional, finantat de Uniunea Europeana.

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 30 ianuarie 2008, Memorandumul privind sprijinirea dezvoltării integrate a reţelei polilor de creştere din România, în concordanţă cu Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritorială a României 2007-2030 şi Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007- 2013, aprobat de Guvernul României şi Comisia Europeană. Polii de creştere sunt formaţi din centrele urbane mari şi arealul lor de influenţă

Acest memorandum este important întrucât polii de creştere vor fi finanţaţi prin POR, în cadrul Axei 1 de sprijinire a dezvoltării urbane, dar şi din celelalte programe cu finanţare europeană (POS Competitivitate, POS Mediu, POS Resurse Umane, POS Transport, Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală şi Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”).
Scopul acestui act normativ este promovarea oraşelor ca motoare ale dezvoltării regionale şi naţionale, crearea unor noi relaţii urban-rural şi configurarea reţelelor policentrice.

Polii de creştere sunt oraşele de Rang I şi Rang 0 desemnate conform Legii nr. 351/2001 (Bucureşti, Bacău, Braşov, Brăila, Galaţi, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Timişoara).

Arealul de influenţă şi nevoile de dezvoltare ale acestora urmează să fie identificate prin analize, studii de specialitate şi consultarea autorităţilor implicate. Pe baza acestor analize se vor elabora Planuri Integrate de Dezvoltare şi planuri de acţiune aferente acestora, cu specificarea activităţilor/proiectelor şi a surselor de finanţare.

Autorităţile publice locale relevante trebuie să îşi consolideze relaţiile funcţionale în teritoriul identificat şi să-şi asume un rol clar în procesul dezvoltării polilor de creştere.

Modalităţile concrete de sprijinire a polilor de creştere prin intermediul programelor finanţate din fonduri europene se va stabili în cadrul Comitetului Naţional de Coordonare (CNC) a programelor operaţionale, aflat în coordonarea Ministerului Economiei şi Finanţelor. Modul de orientare a resurselor naţionale pentru sprijinirea polilor de creştere se va baza pe mecanismele de alocare a resurselor din Bugetul de Stat.
Procesul de sprijinire a polilor de creştere nu va limita accesul celorlalte oraşe – poli urbani de dezvoltare (oraşe cu peste 10.000 de locuitori) la finanţare din POR, tot prin Axa 1, pentru infrastructura urbană, socială, structuri de afaceri, transport urban.

De altfel, prin HG 1424/2007 (programul MDLPL de sprijinire a autorităţilor locale în procesul pregătirii proiectelor finanţabile prin POR), au fost primite şi propuneri de proiecte de dezvoltare urbană de la câteva oraşe – poli urbani de dezvoltare.

Sursa: Hotnews

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.