Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, în data de 26.06 a.c., în jurul orei 23.45, în timp ce executa misiuni specifice de asigurare a ordinii publice în municipiul Bacău, a observat un autoturism parcat având geamul dreapta faţă deschis, iar pe scaunul pasagerului o borsetă cu actele maşinii şi o sumă de bani.
În urma verificărilor, nefericita situaţie pentru proprietarul neatent a fost rezolvată, iar cazul urma să treacă neobservat ca multe alte situaţii apărute şi soluţionate pe timpul executării serviciului de către jandarmi. Însă, în ziua de 27.06 a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, s-a prezentat domnul Stoian Cătălin din municipiul Bacău, care a ţinut să mulţumească jandarmilor pentru modul cum au acţionat, precizând că nu este pentru prima dată când jandarmii i-au fost de mare ajutor, ultima dată, cu ceva ani în urmă, găsindu-i portofelul cu acte şi bani pierdut într-un mijloc de transport în comun.
“Vreau să le mulţumesc din suflet şi să le doresc sănătate lor şi familiilor acestora pentru corectitudinea şi devotamentul de care au dat dovadă şi nu în ultimul rând comandanţilor care îi instruiesc pe aceşti bravi jandarmi, care sunt la bine şi la rău alături de cetăţeni”, se arată în scrisoarea de mulţumire depusă la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează