Categorii: Social

Bacău „Competitivitatea în carieră”


Inspire Group a dat startul înscrierilor pentru ediția din această primăvară a evenimentului BuzzCamp, cu numărul de ordine 15. Pentru că ne dorim să contribuim la dezvoltarea personală și profesională a fiecărui tânăr ambițios, la ediția BuzzCamp Career Series TU ești în prim-plan.

Fiindcă noi suntem de părere că țelul fiecăruia ar trebui să fie învingerea ultimei performanțe, ne întâlnim la Bacău, pe 5 mai, la conferința „Competitivitatea în carieră” să discutăm pe larg despre acest subiect.

În cadrul unei organizații, competiția este benefică atâta timp cât este una pozitivă, întrucât spiritul competitiv te scoate din zona de confort, dă naștere adrenalinei și mai ales unor noi metode de a face lucrurile mai creativ și eficient.
În ceea ce privește cariera profesională, persoana cu care ar trebui să te afli într-o competiție continuă ești chiar tu însuți. Ambiția, învățarea continună și dorința de a evolua reprezintă elementele necesare ascensiunii în carieră.

Totodată, trăim într-o perioadă în care lucrul în echipă este incurajat deoarece fiecare contribuie cu ideile, talentele și cele mai importante abilități. Când mai multe persoane colaborează și converg împreună către același scop, șansele de reușită sunt mult mai mari.

Te așteptăm joi, 5 mai, începând cu ora 10 să te întâlnești cu speakeri precum Valentin Măzăreanu-SCC, Ștefania Baciu- Project Coordinator, Habitat for Humanity, Simona Simionescu Dinu – Brand Manager, GMC Romania îți vor vorbi despre parcursul lor profesional, îți vor oferi sfaturi în ceea ce privește atitudinea pe care trebuie să o adopți vizavi de competitivitate și despre situațiile în care să îți dovedești spiritul de echipă sau cele în care este nevoie să eliberezi spiritul competitiv. În a doua parte a zilei rămâi tot în compania noastră în cadrul workshopurilor companiilor SCC. Generali și NN care vin special să te cunoască, așa că fii sigur ca ți-ai rezervat locul prin înscrierea pe site: http://buzzcamp.ro/event/bacau/inscriere/

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.