Polițiștii, împreună cu reprezentanți ai O.P.C., Vamă, D.S.V.S.A. și I.T.R.S.V, au desfășurat la data de 18.03.2012, în târgul săptămânal din comuna Răcăciuni, activități pe linia prevenirii și combaterii actelor de evaziune fiscală, comerț ilicit cu produse alimentare și industriale.
În cadrul activității desfășurate au fost verificați 31 de agenți economici, au fost legitimate 47 de persoane și s-a efectuat controlul a 10 autovehicule.
De asemenea au fost aplicate șapte amenzi contravenționale, șase pentru încălcarea prevederilor HG 984/2005 și una la Legea 171/2010.
Astfel au fost depistați și identificați Maricel M., de 40 de ani, Ionuț L., de 26 de ani, Marius L., de 30 de ani, Ion G., de 29 de ani, Vasilică N., de 33 de ani și Marian N., de 36 de ani, toți din județul Vrancea, care comercializau porcine fără a deține documentele prevăzute de legislația sanitar veterinară.
Cei șase au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 600 de lei fiecare.
Totodată, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială a cărei administrator este Tatiana D., polițiștii au constatat că la sediul acesteia nu s-a asigurat menținerea în stare de funcționare a sistemului tehnic de alarmare instalat. Administratorul societății a fost sancționat contravențional.
În cadrul acțiunii a mai fost depistat și Radu E., de 28 de ani, din orașul Dărmănești, care comercializa cherestea fără a menționa sortimentele și speciile în avizul secundar ce însoțea marfa. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 de lei.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează