Categorii: Actualitate

Atenţie şoferi! Acţiunile poliţiştilor pentru disciplinarea traficului continuă

26 de polițiști din cadrul Serviciul Rutier au desfăşurat pe raza municipiului Bacău, pe 1 februarie, o acţiune pe linia prevenirii și combaterii încălcării legislației rutiere. Polițiștii au avut în vedere, în special, acordarea de prioritate şi traversarea neregulamentară.

În urma abaterilor constatate au fost aplicate 132 de sancțiuni contravenționale, din care 49 pietonilor, 31 pentru depășirea limitei legale de viteză, 12 pentru nefolosirea centurii de siguranță, 4 pentru nerespectarea culorii semaforului, 3 pentru neacordare de prioritate pietonilor, 2 pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice,  iar restul pentru alte abateri. De asemenea, polițiștii au reținut 10 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

O acţiune similară a Poliţiei a avut loc şi joi.

Exemple:

Vasile C., de 68 de ani, din Bacău, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism Calea Republicii din Bacău şi nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflaţi întraversarea străzii, prin loc semnalizat şi marcat corespunzător. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform HG 1391/2006 şi i s-a reţinut permisul de conducere.

Anton S., de 49 de ani, din Bacău, a condus un autoturism pe strada Milcov din Bacău, având o concentraţie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002 şi i-a fost reţinut permisul de conducere.

Polițiștii l-au depistat pe Marcelică D., de 54 de ani, din Bacău, care conducea o autoutilitară pe strada Mioriţei, iar la intersecţia cu strada Prelungirea Bradului nu a respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului electric, continuându-şi deplasarea. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002 şi i-a fost reţinut permisul de conducere.

Gheorghiţă P., de 63 de ani, din Bacău a fost depistat de polițiști în timp ce traversat strada Mioriţei, din municipiu, prin loc nepermis şi fără să se asigure.  Cel în cauză a fost sancţionat conform HG 1391/2006.

Update in miercuri, 26-03-14 14:01

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.