Delgaz Grid informează că, în scopul efectuării de lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale mâine, 26 octombrie, începând cu ora 9.00, la consumatori din mun. Bacău, străzile:
• Mircea Eliade;
• Milcov;
• Lalelelor;
• Miron Costin.
Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 17.00.
Compania Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:
0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)
sau
0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…
Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…
Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…
Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…
Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…
A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…
Acest website folosește cookies.
Comentează