În această săptămînă, în prezenţa mai multor reprezentanţi ai instituţiilor statului, Clubul Rotary Oneşti a tăiat panglica inaugurări unui locuinţe temporare pentru tinerii care au fost abandonaţi de familii.
Renovarea locuinţei (un apartament cochet) a costat 8.000 de euro, iar banii au provenit din donaţiile cluburile masonice Italia şi Franţa.
Iniţiativa este interesantă şi ţine cont de nevoile judeţului. Prioritatea este de reintegrare a tinerilor în societate, a spus Sorin Braşoveanu, directorul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău.
Apartamentul ce a fost modernizat se află în proprietatea clubului de aproximativ patru ani, astfel că mai mulţi adolescenţi au fost găzduiţi aici. Unii dintre ai au putut fi ajutaţi şi integraţi în societate.
Clubul din Oneşti are în plan construirea unei şcoli, cu o capacitate de 200 de elevi, în localitatea Temelia. În total, costurile se ridică la 80.000 de euro.
Acum sîntem într-un stadiu suficient de avansat – adică aşteptăm să ne intre aceşti bani în cont şi să demarăm construcţia, e-a explicat politicianul Valerian Vreme, vicepreşedinte al clubului oneştean.
Evenimentul de Iasi
G.P.
Update in vineri, 18-05-07 6:26
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează