La data de 18.11.2011, în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au fost sesizați de un minor de 17 ani, din comuna Filipeni, despre faptul că în noaptea de 17/18.11.2011 a fost victima unui viol.
Din cercetările efectuate polițiștii au stabilit că victima s-a deplasat în ziua de 17.11.2011 în municipiul Bacău, unde în autogară s-a întâlnit cu Cătălin M., de 21 de ani, din comuna Răcăciuni. Acesta a intrat în vorbă cu victima, au servit băuturi alcoolice împreună, după care i-a propus victimei să-l însoțească acasă.
În drum spre domiciliu, Cătălin M. a fost contactat telefonic de Marian V., de 20 de ani, din comuna Cleja, cu care a stabilit să se întâlnească la el acasă. Aici cei doi i-au propus victimei să întrețină relații sexuale.
Minorul de 17 ani a refuzat și a incercat să plece, moment în care cei doi l-au oprit, i-au rupt pantalonii în care avea un telefon mobil și suma de 200 de lei și au întreținut relații sexuale cu acesta.
După consumarea actului sexual agresorii au plecat să cumpere băuturi alcoolice, moment în care victima a reușit să fugă din locuință și să anunțe polițiștii despre cele întâmplate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, viol și lipsire de libertate în mod ilegal, iar față de cei doi agresori instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează