Anghel Rugină, Doctor Honoris Causa al Universităţii George Bacovia

Universitatea „George Bacovia” din Bacau intenţionează să acorde titlul de Doctor Honoris Causa cunoscutului savant român Anghel N.Rugină.

Profesorul universitar Liviu Druguş, şeful catedrei de Management şi Administraţie Publică din cadrul acestei universităţi spune că reputatul economist, membru al Academiei Române, preşedinte fondator al International Society for Intercommunicating of New Ideas (ISINI) cu sediul la Boston, Massachussetts, a împlinit săptămâna trecută venerabila vîrsta de 93 de ani.

„Universitatea George Bacovia a acordat, deja, de mai mulţi ani numele său unuia dintre amfiteatrele sale în semn de preţuire şi respect.
Mai mult, aşteptăm sosirea sa în ţară pentru a-i înmîna titlul onorific de Doctor Honoris Causa al universităţii noastre”
, spune profesorul Druguş.

Autor: Elena SOLOMON, Amos News

Anghel N. Rugină s-a născut la data de 24 mai 1913 în satul Vizurești din comuna Nicorești (județul Galați). A urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București (unde i-a avut ca profesori pe Virgil Madgearu, Victor Slăvescu și Nicolae Iorga), obținând diploma în 1936. A pus în centrul operei sale omul, în dauna profitului maxim. Cel de-al IV-lea Congres Mondial de Economie Socială susținut la Toronto, în august 1986, a fost organizat în onoarea lui Anghel Rugină, având ca temă principală: „Drumul înainte – a treia revoluție în gândirea economică”.

După Revoluție, Anghel Rugină a revenit în România și a propus un plan de refacere și stabilizare economică, monetară și financiară pentru a realiza un „miracol economic”, pe care el îl credea posibil. El propunea instaurarea unui sistem de economie socială liberă, care reprezenta, în opinia sa, calea de ieșire din criză și de renaștere economică a României.

Update in joi, 30-03-17 12:20

Contributori - Alte surse

Comentează

Vezi comentarii

  • Cred ca e un lucru extraordinar!Din pacate ,prea putini stiu cine este Anghel Rugina! Poate ar fi bine ca presa locala sa prezinte personalitatea aceasta inainte ca evenimentul sa aiba loc!Aceasta pentru a intelege mai bine ce semnificatie are aceasta intamplare fericita!Ma bucur ca se intampla asa ceva in orasul nostru !

Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Păcatul capital, ridicat la rang de ideal

„Era mai bine înainte. Ni se dădeau case, serviciu, aveam siguranța zilei de mâine…”. Vorbe…

miercuri, 12-02-25

De ce pariurile live au devenit atat de populare

Pariurile live au castigat rapid popularitate in randul pasionatilor de jocuri de noroc online.

marți, 04-02-25

Care sunt avantajele jocurilor ca la aparate de la casino online?

Tot ceea ce vine să ne simplifice efortul pentru a face anumite lucruri și oferă…

joi, 30-01-25

Râșniță de cafea manuală sau electrică? Care este alegerea perfectă pentru un home barista?

Tu erai conștient de faptul că mai bine de 60% din aroma cafelei se pierde…

joi, 30-01-25

Tescani, loc binecuvântat”, expoziție retrospectivă 1976 – 2024

„TESCANI, loc binecuvântat” este titlul expoziției de excepție organizate de Centrul de Cultură „George Apostu”…

marți, 28-01-25

Semințe roșii inimă de bou: cum să obții o recoltă bogată

Alegerea semințelor potrivite este primul pas spre o recoltă bogată și sănătoasă.

sâmbătă, 04-01-25

Acest website folosește cookies.