Categorii: Social

Angajările în spitale, blocate pe termen nelimitat

Printr-o ordonanţă de urgenţă, emisă la sfârşitul lunii ianuarie, tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice li se interzice să mai organizeze concurs pentru ocuparea locurilor de muncă descoperite. În această categorie sunt incluse şi unităţile sanitare publice, care mai pot desfăşura concurs doar dacă au demarat procedurile înainte de publicarea ordonanţei, respectiv până la 31 ianuarie.

Raportat la normativele emise de Ministerul Sănătăţii(MS), la nivelul judeţului Bacău deficitul de personal din spitale depăşeşte 2.000 de salariaţi. În Spitalul Judeţean de Urgenţă(SJU), la Neonatologie , de exemplu, ar trebui să fie un medic la patru paturi. Or, acum, la secţia respectivă sunt numai şase medici la 90 de paturi.

Dar, deşi unitatea îşi desfăşoară activitatea cu mult sub normă, în ultimii doi ani, schema de personal s-a redus şi mai mult. Numai în 2004, i-a anulat 98 de posturi, iar în 2005, alte 26.

În prezent, raportat la numărul de personal stabilit de MS, număr care nu se apropie nici pe departe de cel normat, cele şapte spitale publice din judeţ au nevoie de încă aproape 200 de salariaţi.

Dintre specialităţile medicale, cele mai deficitare sunt paraclinicele (laboratoarele de analize medicale), radiologia, anatomia patologică, psihiatria, gastroenterologia, endocrinologia, neurologia, anestezia-terapia intensivă etc.

Nu au neurolog Spitalele Moineşti şi Buhuşi, iar acesta din urmă are numai un anestezist. Şi Spitalul Comăneşti este pe cale de a rămâne fără singurul specialist în anestezie-terapie intensivă, medicul care lucrează în prezent fiind în prag de pensionare.

Doctorul Leonard Roşu, directorul Spitalului Judetean Bacau spune că, potrivit normativelor, stabilite chiar de către minister, instituţia are o lipsă de 800 de salariaţi.

„Acum sunt blocate şi puţinele locuri pe care le avem. Din nefericire, se merge numai pe ideea schimbării directorilor. Se vrea calitate, dar şi managerii care vor veni vor fi limitaţi de asemenea restricţii. Dacă un spital are un buget care îi permite să facă angajări acolo unde este nevoie, este de neânţeles de ce nu este lăsat. Normal e să facem noi politica de personal, în funcţie de necesarul spitalului şi banii pe care îi avem. Pentru a determina spitalele să respecte o proporţie a cheltuielilor, ar fi simplu de impus fiecăruia să nu depăşească 60 la sută din buget cu plata drepturilor salariale”, este de părere medicul Leonard Roşu.

Autor : Elena SOLOMON, Amos News

Update in joi, 16-02-06 10:00

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.