Alţi 20 de elevi au fost prinşi în timp chiuleau de la ore

Polițiștii din cadrul IPJ Bacău au fost prezenți și miercuri în unitățile de învățământ din mediul urban și rural și au dezbătut cu elevii teme legate de prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor. Peste 20 de elevi au fost depistați în timp ce se aflau în unități de alimentație publică, absentând de la cursuri și au fost conduși și predați conducerii unităților de învățământ, în vederea luării măsurilor administrative ce se impun.

 

Activitățile derulate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău în unitățile de învătământ au continuat și astăzi. Temele abordate au avut în vedere  prevenirea violenţei în mediul şcolar, a furturilor, tâlhăriilor, precum şi pentru prevenirea implicării lor în accidente rutiere.

Elevii s-au arătat interesați de temele propuse și participat activ la aceste dezbateri, în dorința de a-și clarifica unele aspecte referitoare la acte normative în vigoare.

De asemenea, polițiștii au acţionat în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.

Instructaj al poliţiştilor pe teme de delicvenţă juvenilă. Peste 50 de elevi au fost recuperaţi din baruri

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online
Taguri: chiuleleviore

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.