Studiile arată că tot mai multe persoane din … Sociologul Bogdan Voicu spune că şansele de reuşită în viaţă sunt cu 40% mai mari dacă avem studii superioare
Deseori vedem la televizor personaje care se laudă că au făcut bani mulţi fără a avea prea multă şcoală. Datele statistice contrazic astfel de cazuri, considerate excepţii. Majoritatea studenţilor şi profesorilor spun că pentru a reuşi în viaţă trebuie să termini o facultate.
La fel de importante sunt munca, inteligenţa, norocul sau relaţiile. Sociologul Bogdan Voicu de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii e de părere că educaţia e cea care ne ajută să le găsim pe toate celelalte.
– Cât de mult ne ajută educaţia în viaţă?
– Vreau să vă povestesc un experiment pe care îl fac în fiecare an, din 2000. La cursuri, îi întreb pe studenţii mei: „În ce măsură educaţia e importantă în România? Câştigă mai mult cei educaţi sau mai puţin?” Am constatat, în timp, o dinamică a răspunsurilor. La început, mi-au spus că nu contează educaţia, mai importante fiind relaţiile, norocul etc. Ulterior, lucrurile s-au schimbat şi au început să spună că educaţia contează la fel de mult. În clipa de faţă, suntem undeva în echilibru.
Datele ne spun că legătura dintre educaţie şi venituri este extrem de importantă chiar şi în România, deşi nouă nu ni s-ar părea aşa. La noi este aşa cum se întâmplă în toată Europa. Cu cât ai mai mulţi ani de şcoală, cu atât ai şanse mai mari să câştigi mai mult. Sunt câţiva oameni care reuşesc să câştige bani, nu contează cum, fără a avea prea multă educaţie. Acestea sunt excepţii.
– Cât de dezvoltat e la noi principiul de „second job”?
– Datele spun că ţările din Europa de Est, în principal România şi Bulgaria, sunt în top. Tot mai mulţi oameni au un al doilea loc de muncă. Să nu uităm că vreo 12-13% din populaţie, după ce îşi termină programul la serviciu, se duc acasă şi lucrează în agricultură ori se ocupă de o altă îndeletnicire.
Cei foarte puţin educaţi tind să aibă două locuri de muncă pentru că nu pot să trăiască dintr-un singur salariu. Locurile lor sunt foarte prost plătite.
Mă întorc la cei bine educaţi. Acolo, avem o problemă majoră, deoarece sunt puţini oameni în societatea românească care au studii superioare: în jur de 10% din populaţia activă între 25 şi 64 de ani. De exemplu, în Bulgaria procentul este de 21,8%, în Franţa – 24%, iar în Suedia – 27%. Cei cu studii superioare se bat pe locuri de muncă din ce în ce mai multe.
„Dacă lucrezi cu mintea, eşti intelectual”
– Care e tendinţa în ultimii ani?
– Trendul e comun în toată Europa şi, în general, în toată lumea. Oamenii merg din ce în ce mai mult la şcoală. Jumătate din studenţi spun că ar trebui ca fiecare dintre noi să aibă o facultate. De exemplu, în Finlanda 70% urmează o formă sau alta a învăţământului superior. Nu mai suntem ca acum 500 de ani când se aprecia reuşita după un singur criteriu: puterea.
Cu cât erai mai sus în ierarhie, cu atât erai mai bun. Oamenii au început să îşi creeze moduri de viaţă diferite. Unii se simt bine dacă au palate, alţii dacă înţeleg cât mai bine ce se întâmplă în jurul lor.
– E o confruntare între oamenii care au o facultate şi cei fără?
– E foarte posibil să găseşti pe cineva care n-are niciun fel de studii, să nu ştie nici să citească şi să fie genial. Însă, e mult mai probabil ca ăla genial să fi făcut un doctorat. Nu cred că cei care au mai puţină educaţie pot să fie mai descurcăreţi decât cei cu educaţie. Există şi excepţii. Pe de altă parte, nu diploma e importantă. Ci, ceea ce înveţi. Omenirea s-a convins că a merge la şcoală îţi foloseşte.
– Toţi cei care au studii superioare pot fi numiţi intelectuali?
– Nu îmi place titulatura de „intelectual”. A fost folosită intens în comunism tocmai pentru a sugera diferenţa între clasa muncitoare şi cei cu studii superioare. La fel de bine se foloseşte la modul peiorativ. E greu să spui cine e intelectual şi cine nu e. Sincer, nu mi se pare relevant.
Dacă lucrezi cu mintea eşti intelectual. Nu are importanţă ce studii ai. Tendinţa oamenilor de a merge la facultate la o vârstă de 30 de ani, chiar 50 şi peste, e un fenomen firesc. Sunt persoane care îşi doresc să se dezvolte profesional.
Sursa: Adevărul
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează