Traficul aerian pentru aeronavele mari de pasageri este intrerupt pe termen nelimitat pe Aeroportul International Bacau!
Desi presedintele Consiliului Judetean (CJ) a declarat ieri ca traficul va fi reluat in a doua jumatate a lunii ianuarie, directorul interimar al Aeroportului sustine cu totul altceva – probleme sunt multiple, iar infrastructura este exploatata peste limitele admise.
In plus nu se poate estima un termen nici pentru reluarea traficului, nici pentru identificarea unei solutii, fiind necesare analize si expertize ce necesita timp pentru a fi realizate. Si, daca mai reprezinta o surpriza, in acest moment nu se stie nici macar cine ar putea efectua aceste expertize.
Pasagerii vor fi nevoiti in continuare sa parcurga 400 de kilometri cu autocarul de la Bucuresti pentru a ajunge acasa in timp ce presedintele Consiliului Judetean se lanseaza in declaratii nefondate.
Astfel, Dragos Benea sustine ca Aerogara Bacau va fi functionala incepând cu jumatatea lunii ianuarie, aspect infirmat de noul director interimar al aeroportului.
“Cert este ca de principiu in a doua jumatate a lunii ianuarie speram sa reluam cursele de mare tonaj. De fapt nu speram, ci sigur se vor relua”, a declarat ieri presedintele CJ Bacau.
Cu toate ca in urma cu doar doua saptamâni Dragos Benea a declarat ca se va “ocupa personal in luna decembrie de Aeroport, care va deveni prioritatea mea numarul unu”, la acest moment nici nu este, pesemne, informat sau cel putin corect informat.
Noul director interimar al Aeroportului Bacau sustine insa ca nu poate fi, nici macar estimativ, vehiculat un termen la care s-ar putea relua zborurile cu aeronavele de pasageri de peste 30 de tone.
Reluare traficului nu depinde de o decizie a Autoritatii Aeronautice ci de identificarea unei solutii. Mai mult, capacitatea aerogarii este exploatata peste limitele admise, motiv pentru care reluarea traficului depinde de analize si expertize ce necesita timp pentru a fi elaborate.
“N-as putea sa va dau o estimare a termenului. Nu depinde de o decizie luata, ci mai mult de expertize si de analiza variantelor pe care le avem. Iau in calcul si varianta reluarii traficului, dar probabil ca luna viitoare, o sa vedem… O data nu pot sa va dau. Este un proces care dureaza iar problema ar fi ca se exploateaza infrastructura, deci capacitatea Aeroportului, in afara limitelor”, a declarat ieri directorul interimar al Aerogarii Bacau, Radu Gabriel Bondar.
Mai mult, la acest moment nu se stie nici cine va efectua aceste expertize si analize. Motivul, “proaspata” preluare a interimatului de catre Radu Gabriel Bondar intr-un moment mai mult decât problematic pentru Aeroportul Bacau.
“Nu va pot spune nici cine va efectua aceasta expertiza. De abia am venit la Aeroportul Bacau. Ma ocup de problema acum, dar nu am datele in momentul acesta”, sustine Radu Gabriel Bondar. Cert este ca pe Aeroportul Bacau, “sortit” inchiderii in doi ani, nu se va relua in curând traficul aerian pentru aeronavele de pasageri de peste 30 de tone, iar starea de degradare in care se afla aerogara nu “promite” absolut deloc in privinta reluarii traficului.
Lavinia STOIAN
Sursa: Informatia Bacaului
Vezi si:
Bilete de avion Bacau
Orar Aeroportul Bacau
Update in marți, 10-03-09 4:00
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
Si cum ramane cu cei care au cumparat bilet si trebuie sa aterizeze pe aeroportul Bacau? mai exact cursa Bergamo-Bacau bacau-bergamo de pe data de 27dec. pana pe 10ian. ???
Eu am bilet spre Roma pe 28 dec.2007.Ce fac?
pai ca la noi la nimenea ,asta fac cei care se ocupa de administratia orasului nu sant in stare sa rezolve o problema,arunca mingea dela unul la altul si oamenii suporta consecintele ,pai sa se faca analizele si expertizele ce se asteapta trebuie sa se insiste pentruca daca se va prelungi mereu nu se va sfarsi prea curand.
Am bilete barcelona-bucuresti-bacau pt data de28dec.iar intoarcerea pe data de 5 ian.Ce facem acum?
Suntem in data de 19.12.2007 si nimeni nu a dat nici un raspuns la persoanele care au lasat comentarii. As vrea sa propun redactiei de a face un interviu persoanelor care se ocupa de Administrazia Aeroportului. Dar incercati sa-l faceti cat mai repede, daca nu bietii romani risca de a pierde biletul de avion. Sarbatori Fericite Tuturor
sarbatori fericite si multumim administratiei publice pentru punctualitatea lor...nici nu ne asteptam la altceva de la voi !!ca intotdeauna promisiuni si nimic altceva...dar ce va intereseaza pe voi , nu ? mai puteti dormi noaptea de grija ca noi trebuie sa mergem pana la bucuresti ca sa putem zbura cu avionul care de fapt trebuia sa plece din bacau ? in speranta ca va vor tihni sarbatorile si va veti gandi sa redeschideti aeroportul pana in 2009, ca deh e prioritatea voastra nr.1, speram sa nu ajungem sa mergem pe jos pana la destinatia noastra..mii de multumiri voua,caci fara voi neam plictisi in aceasta tara !!
Nu aveti nici un raspuns pt.noi?Dar banii stiti sa-i luati.E strigator la cer de ceea ce se intampla in Romania.Va dorim aceleasi sarbatori pe care le vom avea noi cei care asteptam un raspuns de la voi.
se poate sti dak in data de 14-01-08,zborul bacau-torino are plecarea de pe aeroportul bacau sau plecarea se face din bucuresti??????????multumesc anticipat....camelia
Pentru informatii de zbor e bine sa sunati aeroprtul. Aici a doar pentru "ofuri".
DAR MAI ESTE SI ACUM AEROPRTUL INCHIS,S-AU NU FACETI FATA SA IL CONDUCETI?
ASA SE PARE .....
INTARZIERI AVETI,,,LUMEA NU MAI CONTEAZA CARE STA SA ASTEPTE ORE INTREGI IN AEROPORT,NICI MACAR UN PAHAR CU APA NU DATI,,,PT TOTI BANII CARE VI SE LASA...
ASTA ESTE ROMANIA!!!!!
SA NU VA MAI MIRATI CA SE POARTA STRAINII RAU CU NOI