Două accidente cu consecinţe deosebit de grave au avut loc în judeţul Bacău marţi, 10 iulie.
Astfel, în jurul orei 17.00, A. Coculeana (45 de ani), din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DN11, în afara localităţii Brătila, după o curbă periculoasă la dreapta, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de A. Viorel, de 47 de ani, din județul Bacău.
În urma evenimentului rutier conducătoarea auto a decedat. A. Viorel a fost transportat la Spitalul Oneşti unde, după aproximativ 50 de minute, s-a înregistrat decesul acestuia.
De asemenea, P. Cezar, de 47 de ani, din județul Botoșani, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.N.2, în localitatea Bogdan Vodă, din județul Bacău, l-a surprins și accidentat mortal pe C. Vasile, de 56 de ani, localnic, care circula cu o bicicleta neechipată corespunzător pe timp de noapte.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează