Pe 29 februarie, în jurul orei 07.20, Liliana I., de 44 de ani, aflată la volanul unui autoturism în localitatea Trebeş, l-a acroşat pe Alexandru H., de 19 ani, din comuna Mărgineni, care circula ca pieton, pe şosea.
Până la sosirea echipajului de poliţie, pietonul a plecat de la locul producerii evenimentului. Ulterior tânărul s-a prezentat la Spitalul Judeţean Bacău unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.
Cele două persoane implicate în eveniment au fost testate cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
***
Pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, Mihai N., de 30 de ani, din comuna Lipova, în timp ce conducea un autoturism, la data de 29.02.2012, în jurul orei 09.30, pe DN 2G, în localitatea Floreşti, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar de Iuliana L., de 31 de ani, din comuna Asău.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a Iulianei L. și a pasagerei aflate în autovehiculul condus de aceasta. Cele două persoane au fost transportate la Spitalul Moineşti unde li s-au acordat îngrijiri medicale, fiind necesară internarea conducătoarei auto.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Update in miercuri, 26-03-14 13:58
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează