Categorii: Social

Accidente din cauza experienţei reduse la volan

Din cauza experienţei scăzute la volan, un bărbat de 19 ani a acroşat cu autoturismul pe care îl conducea o autoutilitară pe care tocmai o depăşise pe strada Avântului, din Oneşti.

În urma producerii evenimentului a rezultat vătămarea corporală pasagerului din autoturism. Victima a fost transportată la Spitalul Onești pentru îngrijiri, nefiind necesară internarea ei.

În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii  infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    La data de 29.03.2012, în jurul orei 14.00, Radu H., de 18 ani, din comuna Horgești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bucegi din Bacău, ajuns la intersecţia cu strada Mărăşti, nu a acordat prioritate la efectuarea virajului la stânga unui autoturism condus din sens opus de Mariana H., de 30 de ani, din Bacău, intrând în coliziune cu acesta.

    În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto Mariana H. Aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău, pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea ei.

    Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest,iar rezultatele au fost negative.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Bacau Online

    Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

    Comentează
    Share
    Publicat de
    Bacau Online

    Recent Posts

    Duminica Floriilor

    Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

    duminică, 28-04-24

    Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

    Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

    miercuri, 24-04-24

    Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

    Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

    miercuri, 24-04-24

    Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

    Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

    miercuri, 24-04-24

    Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

    Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

    joi, 04-04-24

    Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

    A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

    joi, 04-04-24

    Acest website folosește cookies.