Categorii: Actualitate

Accident rutier pe strada Ştefan cel Mare

Trei autovehicule au fost implicate într-un eveniment rutier care s-a produs la data de 28.03.2011, în jurul orei 11.30, pe strada Ştefan cel Mare din Bacău, în urma căruia o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.

La faţa locului poliţiştii au stabilit că M. Dorin, de 46 ani, care conducea un autotractor cu semiremorcă pe strada Ştefan cel Mare, nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoutilitara din faţa sa, condusă de F. Sorin, de 34 ani şi a intrat in coliziune cu aceasta. În urma impactului autoutilitara a fost proiectata in autoturismul care circula in faţa sa, care era condus de G. Petru, de 55 ani.

In urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a lui F. Sorinel, care a fost transportat pentru îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean Bacău.

Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

In cauză s-a intocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.