La data de 19.03.2011, îm jurul orei 12:30, Ovidiu M., de 26 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism în afara localităţii Luizi Călugăra, pe fondul vitezei excesive a intrat in coliziune cu un autoturism condus de către B. Vasile,de 55 de ani.
In urma accidentului, pasagerele de pe locurile din dreapta faţă a autoturismelor au suferit vătămări corporale şi au fost transportate la Spitalul Judetean Bacău pentru îngrijiri medicale. Nu a fost necesară intrenarea celor două victime.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative şi au fost conduşi la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează