La data de 13.12.2011, în jurul orei 11.00, A. Sorin, de 37 de ani, din comuna Oituz, care conducea un autoturism pe D.N. 11, în interiorul localității Oituz, a efectuat manevra de depasire a unui autoturism care circula în fața sa, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un atelaj hipo, condus regulamentar, de S. Gheorghe, de 59 de ani, localnic.
În urma impactului dintre autoturism și atelajul hipo a fost acroșat și pietonul L. Vasile, de 78 de ani, din comuna Oituz, care se afla pe acostament.
Trei persoane au fost rănite în urma producerii evenimentului rutier și au fost transportate la Spitalul Onești. Conducătorul auto și conducătorul atelajului hipo au primit îngtrijiri medicale fără a necesita internarea iar pietonul L. Vasile a rămas internat la Secția Chirurgie.
Totodată în urma impactului calul, înhămat la atelaj, a suferit leziuni iar medicul veterinar care l-a examinat a dispus eutanasierea acestuia.
În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează