Înfierbântat de aburii alcoolului, un şofer din comuna Mărgineni a trecut pe culoarea roşie a semaforului la intersecţia dintre strada Gării şi Calea Moineşti şi s-a izbit de un alt autoturism condus regulamentar de Dorel A., de 53 de ani, din Bacău.
Aparatul etilotest a arătat, în cazul şoferului vinovat de producerea accidentului, o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale, fără a exista victime omeneşti. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Comentează