Categorii: Învățământ

A început concursul de educație ecologică „Școala Zero Waste” ediția 2014

„Școala Zero Waste” este un concurs național de educație ecologică și colectare selectivă destinat tuturor școlilor din învățământul primar și gimnazial din România. Din județul Bacău participă la concurs Scoala Gimnaziala Nr. 1 din Negoiești precum și Scoala Gimnazială „Domnița Maria” din municipiu Bacău.

Premiul cel mare este reprezentat de o tablă interactivă, un calculator și o imprimantă multifuncțională oferit de Continental Corporation, partener al proiectului. În lupta pentru premiu și pentru trofeul „Școala Zero Waste 2014” iau startul 108 școli din 33 de județe și din București și vor fi implicați aproape 40.000 de elevi.

Zero Waste (Zero Deșeuri) este un concept menit să ghideze oamenii în schimbarea stilului de viață și care încurajează regândirea ciclului de viață al resurselor, astfel încât să imite modul în care natura refolosește resursele. Astfel volumul gunoaielor scade, poluarea este mult diminuată, amenințarea pentru sănătatea oamenilor, plantelor și animalelor dispare.

Prin „Școala Zero Waste” organizatorii își doresc să crească nivelul de educație în ceea ce privește acest vechi concept potrivit căruia nimic nu se risipește, iar deșeurile sunt privite ca resurse.

Din cele 108 scoli, 68 sunt din mediul rural și 40 din mediul urban. Mai sunt înscrise în competiție 4 școli speciale, o școală cu elevi de etnie rroma și o școală sportivă. Județul cu cele mai multe școli înscrise este Timiș, cu 17 școli, urmat de Covasna cu 7 școli înscrise în competiție. Perioada de desfășurare a competiției este 23 Aprilie – 30 Mai.

„Împreuna îi putem ajuta pe cei din jurul nostru sa înteleaga de ce trebuie sa colectam selectiv deseurile. Astfel, vor deveni mai constienti de impactul pe care-l avem cu totii asupra mediului în care traim. De asemenea, îi ajutam sa retina ca deseurile îsi au locul lor, la punctele sau la centrele de reciclare, Nu în casele noastre, Nu pe câmp sau pe malul apei, Nu în gradina sau în padure”.
Scoala Gimnaziala Glodenii Gindului, jud. Iasi

Evoluția tuturor școlilor înscrise în concurs va putea fi urmărită și pe pagina de Facebook – https://www.facebook.com/scoalazerowaste.

Cei mai silitori elevi vor putea câștiga un laptop performant, o bicicletă sau un aparat foto. Vor fi acordate si cate două mențiuni pentru cei mai harnici și implicați elevi din fiecare județ participant. Aproape 5000 de elevi sunt înscriși în competiția pentru premiile individuale.

În plus profesorii coordonatori ai primelor trei școli caștigătoare în Concursul „Școala Zero Waste” ediția 2014 vor primi câte o tabletă, puse in joc tot de partenerul concursului, Continental.
Organizatorii își doresc să răsplătească eforturile cât mai multor elevi implicați în acest concurs. Pe această cale invită toate companiile care doresc să se implice și să acorde premii speciale, indiferent de valoarea acestora și indiferent de județ să ia legătura cu organizatorii la scoalazerowaste@ecostuff.ro.

Update in joi, 24-04-14 11:15

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Păcatul capital, ridicat la rang de ideal

„Era mai bine înainte. Ni se dădeau case, serviciu, aveam siguranța zilei de mâine…”. Vorbe…

miercuri, 12-02-25

De ce pariurile live au devenit atat de populare

Pariurile live au castigat rapid popularitate in randul pasionatilor de jocuri de noroc online.

marți, 04-02-25

Care sunt avantajele jocurilor ca la aparate de la casino online?

Tot ceea ce vine să ne simplifice efortul pentru a face anumite lucruri și oferă…

joi, 30-01-25

Râșniță de cafea manuală sau electrică? Care este alegerea perfectă pentru un home barista?

Tu erai conștient de faptul că mai bine de 60% din aroma cafelei se pierde…

joi, 30-01-25

Tescani, loc binecuvântat”, expoziție retrospectivă 1976 – 2024

„TESCANI, loc binecuvântat” este titlul expoziției de excepție organizate de Centrul de Cultură „George Apostu”…

marți, 28-01-25

Semințe roșii inimă de bou: cum să obții o recoltă bogată

Alegerea semințelor potrivite este primul pas spre o recoltă bogată și sănătoasă.

sâmbătă, 04-01-25

Acest website folosește cookies.