Astăzi, 2 aprilie 2013, începând cu orele 10:00, Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale (APDP) în colaborare cu Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Nr.1 Bacău a organizat, cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, activitatea „Să colorăm visele” cuprinsă în cadrul proiectului de parteneriat educaţional „Mereu împreună”.
În cadrul atelierului creativ, 10 voluntari ai APDP au fost alături de copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist, sprijinindu-i şi ajutându-i să se exprime prin intermediul desenului şi a jocului de puzzle.
Voluntarii au fost informaţii cu privire la depistarea precoce, evoluţia, terapiile, standardele de îngrijire specifice persoanelor cu autism şi ne dorim ca prin implicarea în astfel de activități să se stabilească și relaţii de prietenie, înţelegere şi respect reciproc între copii comnității şi copii cu cerinţe educative speciale.
Astăzi florile şi baloanele au fost albastre pentru a atrage atenţia asupra acestei afecţiuni care atinge, conform celor mai recente studii, 1 din 100 de persoane.
Ne-am bucurat să fim alături și de colectivul minunat de cadre didactice care își desfășoară activitatea în C.Ş.E.I. Nr.1 Bacău, colectiv condus cu profesionalism şi dăruire de de dl.dir. Cătălin Mazilu.
Psiholog Carla Popa,
Președinte APDP
Update in miercuri, 03-04-13 19:06
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează