Categorii: ActualitatePolitica

Zece organizaţii liberale au aderat, până acum, la platforma lui Stolojan

Aflat duminică în Bacău pentru a lansa platforma politică întocmită împreună cu Valeriu Stoica, Theodor Stolojan a afirmat că există, la această oră zece judeţe din ţară în care s-au costituit grupuri de iniţiativă pentru sprijinirea acestui curent liberal, informează corespondentul AMOS News.

„Este vorba de judeţele Arad, Bacău, Bihor, Covasna, Iaşi, Prahova, Sibiu, Timiş, Tulcea, Sector I. Suntem în etapa în care încercăm constituirea acestor grupuri de iniţiativă la nivelul tuturor judeţelor după care, în ianuarie anul viitor, vom avea o conferinţă naţională în care vom stabili paşii care vor fi necesari pentru constituirea unui pol puternic de dreapta”, a mai afirmat Theodor Stolojan.

În opinia sa, demersurile celor care aderă la această platformă politică nu fac decât să răspundă actualelor nevoi pe care le are la această oră partidul.

„Actuala conducere continuă, din păcate, serie erorilor politice serioase cu repercursiuni asupra imeginii partidului. Sunt membri ai PNL care fac parte din Delegaţia Permanentă şi care au arătat greşelile pe care actuala conducere a partidului le face în această oră. Actualul program politic al partidului cât şi proiectele prevăzute în perioada post aderare au fost întocmite în pripă”, a declarat Stolojan.

În ceea ce priveşte actuala politică de excludere a membrilor PNL simpatizanţi ai acestui curent nou curent politic, Theodor Stolojan a afirmat că nu va putea duce decât la destrămarea partidului şi la scăderea şi mai drastică în sondaje.

Theodor Stolojan a atacat, în repetate rânduri, prestaţia pe care Călin Popescu Tăriceanu o are la cârma Partidului Naţional Liberal şi a solicitat demisia acestuia atât din funcţia de premier cât şi din cea de preşedinte al PNL. Solicitarea lui Theodor Stolojan a venit în sprijinul acuzaţiilor aduse de Raluca Turcan la adresa actualului premier.

„Călin Popescu Tăriceanu a ştiut încă de vineri că nu a fost acceptată candidatura lui Varujan Vosganian pentru postul de comisar european. Cu toate acestea, i-a lăsat pe membrii partidului să dezbată pe această temă o zi întreagă în cadrul Delegaţiei Permanente. Este un gest inadmisibil pentru un premier, precum şi pentru un lider de partid”, a afirmat Raluca Turcan.

Autor : Mircea TÎRNOVEANU, Amos News

Update in luni, 30-10-06 1:40

Redactie

Comentează
Share
Publicat de
Redactie

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.