Vernisaj cu lucrări artistice ale deţinuţilor din Penitenciarul Bacău

Joi, 8 noiembrie, începând cu orele 11.30, în Penitenciarul Bacău va avea loc un vernisaj expoziţional cu lucrări ale deţinuţilor. Vor fi prezentate lucrări de quilling, picturi realizate pe coajă de copac, goblenuri şi împletituri.

Această activitate face parte dintr-un program de art-terapie iniţiat şi coordonat de către Lorena Bolfă, psihologul Penitenciarului Bacău, în colaborare cu voluntari de la Stânca Veacului şi sociologul Carmen Timoşenco.

„Activităţile desfăşurate într-o unitate penitenciară apar ca o importantă acţiune socială, care structurează, mijloceşte, diversifică şi îmbunătăţeşte relaţiile dintre om şi societate. În societate, totul are o reciprocitate, astfel că omul educat sau reeducat în penitenciar, acţionând asupra societăţii, paralel cu transformarea acesteia, se transformă pe el însuşi, rezultat care, la rândul său, se va răsfrânge pozitiv asupra societăţii”, a spus Adrian Novac, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bacău.

Prin metoda terapia prin artă , psihologul utilizează diferite modalităţi de reprezentare prin intermediul cărora persoanele private de libertate se concentrează pe comunicarea non-verbală şi pe procesele creative, împreună cu facilitarea unui mediu sigur, de încredere, în cadrul căruia persoanele îşi pot recunoaşte şi exprima sentimente puternice.

Aceste modalităţi artistice de intervenţie psihologică  sunt frecvent folosite în special în penitenciare, spitale, centre educative, şi clinici de sănătate mintală, fiind recomandate persoanelor de toate vârstele, indiferent de abilităţile artistice.

„În cadrul acestei activităţi persoanele private de libertate sunt încurajate să se exprime liber prin artă, constituindu-se astfel un liant între subconştient şi produsul final al art-terapiei. Imaginile şi produsele rezultate pot ajuta subiectul să aducă la suprafaţă emoţii şi conflicte interioare într-o formă sublimă”, a mai adăugat Adrian Novac, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bacău.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.