Marţi, 27 august, în jurul orei 00:50, un cetățean de 53 de ani din Bulgaria, în timp ce conducea un autocar pe D.N. 2, în interiorul localităţii Filipeşti, pe direcţia Roman- Bacău, pe fondul oboselii, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în gardul unui imobil.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și pasagerul din autocar au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Bacău, pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezulatatul a fost negativ, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează