Turiştii s-au relaxat la a II-a ediţie a evenimentului “Ziua Lacului Izvorul Muntelui”!

Supranumit şi “marea dintre munţi“, lacul de acumulare Izvorul Muntelui este cel mai mare lac antropic amenajat pe râurile interioare din România. Turiştii care au fost în căutarea unei astfel de destinaţii, au fost prezenţi duminica trecută în Poiana Teiului, lângă Piatra Teiului, judeţul Neamţ ora 17:00, la a II-a ediţie a evenimentului “Ziua Lacului Izvorul Muntelui” – locul tainic unde apa, munţii şi pădurile se întâlnesc pentru a alcătui peisaje de basm, unde clima moderată este propice drumeţiilor în orice perioadă a anului, iar aerul ozonat şi înmiresmat alungă oboseala oricărui trecător.

“Cadrul natural de la baraj până la Piatra Teiului este o adevărată încântare pentru ochi, peisajul este de nedescris în cuvinte! Mă bucur că am participat la acest eveniment şi ii sfătuiesc pe toţi cei care vor să se relaxeze, să vină în aceste locuri minunate!” – turist

Finanţat din fonduri europene, evenimentul a avut ca obiectiv dezvoltarea şi consolidarea la nivel naţional a turismului intern prin promovarea cu impact naţional a Lacului Izvorul Muntelui precum şi valorificarea resurselor naturale din jurul acestuia. Localnicii au fost foarte bucuroşi să vadă că şi această ediţie a atras un număr foarte mare de turişti, într-o zonă plină de tradiţii.

“România este o ţară frumoasă iar evenimentele de acest gen ar trebui să fie mult mai numeroase! Mulţumim organizatorilor pentru această initiativă şi sperăm ca în timp, aceste locuri să devină mult mai cunoscute!” – localnic

La această ediţie, Compact, Victor Socaciu şi ansamblurile de muzică populară din zonă, au făcut spectacol, turiştii au cântat şi au jucat până la epuizare, transformând ziua de 29 septembrie într-o zi memorabilă.

“A II-a ediţie a evenimentului “Ziua Lacului Izvorul Muntelui” a fost una reuşită! Turiştii, în număr mult mai mare decât la prima ediţie, au cântat şi au dansat toată seara!” – Munteanu Constantin, Preşedinte Asociaţia Eco Hangu

Organizatorul evenimentului a fost Asociaţia Eco Hangu, iar proiectul a fost finanţat prin Regio – Program Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, 53 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.