Ţigări de contrabandă ascunse în bancheta unui autoturism

Patru persoane au fost conduse la sediul Poliţiei pentru cercetări după ce poliţiştii au găsit în maşina unui sucevean 11.000 de ţigarete disimulate în banchetă şi portiere.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău cu sprijinul ofiţerilor Serviciului Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Bacău, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au efectuat, la data de 19.04.2011, o acţiune de prindere în flagrant a unor persoane suspectate de comercializarea de ţigarete provenite din contrabandă.

Astfel, în municipiul Bacău a fost identificat un autoturism înmatriculat în judeţul Suceava, în interiorul căruia au fost găsite disimulate în banchetă şi în portiere 11.000 de ţigarete cu marcaje fiscale de Republica Ucraina. Totodată au fost identificaţi şi conduşi la sediul IPJ Bacău pentru cercetări S.V., de 25 de ani şi C.I.R., de 31 de ani, din Suceava şi T.M., de 35 de ani şi S.L., de 36 de ani, ambii din municipiul Bacău

Poliţiştii au stabilit că cei patru, în baza unei înţelegeri prealabile, se întâlneau în municipiul Bacău pentru a preda, respectiv pentru a prelua în vederea comercializării ţigaretele de contrabandă.

Concomitent cu acţiunea de prindere în flagrant poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare în municipiul Bacău, la locuinţele suspecţilor, ocazie cu care au fost identificate 300 de materiale pirotehnice interzise la deţinere.

Urmare a celor constatate, a fost sesizată Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău pentru a dispune măsura indisponibilizării autoturismului utilizat la comiterea infracţiunii şi stabilirea prejudiciului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, evaziune fiscală şi deţinere ilegală de materiale pirotehnice.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.