Scrisoare către melomani…

Pentru cei care sunt interesaţi de cele mai renumite piese clasice, de muzica de calitate, Biblioteca Judeţeană „C.Sturdza”, prin Secţia de Artă, anunţă achiziţii de seamă care demonstrează preocuparea constantă a instituţiei pentru îmbunătăţirea serviciilor existente şi de introducere a unor servicii noi, adecvate nevoilor informaţionale, în continuă schimbare şi diversificare, ale utilizatorilor.
Dintre aceste noutăţi, atrag atenţia casetele de câte 10 DVD-uri: Great Concertos (Beethoven, Chopin, Fauré, Haydn, Lebrun, Mozart, Strauss etc.), Great Operas. Great Voices (Tosca, Don Giovani, Le Nozze di Figaro, Cosi Fan Tutte etc.). Fanii Mariei Callas au de unde alege opera preferată, cu interpretările ei de excepţie, dintr-un set de 26 de CD-uri .
Mai precizăm că opera italiana care a dominat scena europeană timp de mai bine de un secol, de la Rossini si până la Verdi şi, încă mai departe, până la Puccini, poate fi cercetată, studiată şi audiată, la alegere, dintr-un set de 40 de CD-uri, care satisfac şi pe cei mai pretenţioşi melomani.
Nu putem încheia enumerarea succintă a acestor achiziţii valoroase, fără să amintim că fondul Secţiei de Artă cuprinde CD-uri şi DVD-uri cu opere complete pentru compozitori de seamă ai muzicii universale, interpreţi de top la diferite instrumente şi nu în ultimul rând dirijori: Sergiu Celibidache, Herbert von Karajan etc. Colecţia bibliotecii şi-a adăugat la fondul deja existent, multe alte compoziţii clasice ale tuturor timpurilor, interpretate de orchestre celebre, sub bagheta unor dirijori la fel de celebri.
O ultimă informaţie este importantă: aceste documente care fac din Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” o instituţie modernă, în concordanţă cu vremurile şi cerinţele actuale, sunt realizate în Germania de o firmă specializată în produse de calitate. Aşteptăm pe toţi cei interesaţi să vină, să vadă şi …să asculte!

Ana Chiscop
Secţia de Artă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.