La data de 12.03.2011, în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău, au fost sesizaţi despre faptul că într-un fast-food din zonă are loc un scandal între două persoane şi angajaţii unităţii.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi în incinta unităţii respective i-au identificat pe H. Giani, de 34 de ani şi pe C. Constantin, de 33 de ani, ambii din municipiul Bacău.
În urma cercetărilor efectuate poliţiştii au stabilit că la data de 12.03.2011, in jurul orelor 22.00, în incinta locaţiei şi-au făcut apariţia cei doi bărbaţi.
Încă de la intrare, C. Constantin a adresat cuvinte injurioase uneia dintre angajatele localului. Cei doi au comandat produse fast-food şi au urcat la etaj, unde C. Constantin, a început să provoace scandal, a desprins o bară de la balustrada metalică de la etajul locaţiei, fapt ce a alarmat clienţii care au părăsit în grabă fast-food-ul, după care a aruncat cu o farfurie cu mâncare pe un perete, murdărindu-l.
Poliţiştii i-au condus pe cei doi bărbaţi la sediul Secţiei 2 Poliţie pentru cercetări.
In cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de H. Giani şi C. Constantin sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
daca politia ar fi mai severa ca in germania nu sa r intampla asa ceva in orasul bacau,dar mereu sunt in libertate infractorii
nu doar ca in Germania....ca peste tot, dar mai putin la noi! De ce ?.....Lasam pe altii sa raspund! Pacat, prea multe lichele si reziduri sunt in Bacau...Sper intr-o zi sa se faca ordine si sa mergi linistit oriunde si la ce ora doresti, fara teama. Oare cand??? Traim cu speranta!
tatiana nici o data nu o sa mai fie liniste in Bacau. trebuie sa avem noi grija de noi oriunde mergem.
din pacate nu mai avem nici unde siguranta si ce este cel mai trist ca infratorii sau golanii sunt o parte si din cei care ar trebui sa ne apere sau mentina linistea
aceste specii'' nu ar trebui sa mearga printre oameni