Retrospectiva evenimentelor din 2005
11. Ploaia ne costă 1,5 miliarde euro
Inundatiile din acest an ne-au provocat daune estimate la peste 2,1% din PIB. Pe romaneste, s-au dus pe apa sambetei 1,5 miliarde euro. 300 de milioane de euro, reprezentand o cincime din aceste costuri, ar putea fi asigurati de Uniunea Europeana prin fonduri nerambursabile. Romania dispune de trei surse externe de finantare pentru acoperirea pagubelor generate de inundatii: accesarea Fondului de Solidaritate al Uniunii, realocari sau suplimentari ale fondurilor de pre-aderare si credite oferite de institutiile financiare internationale. Prima sursa de finantare, nerambursabila, este aplicatia pentru mobilizarea Fondului de Solidaritate al UE. Pana acum, Romania a depus doua cereri pentru accesarea acestui fond, in contul pagubelor provocate de primele doua valuri de inundatii.
Banii sunt destinati acoperirii cheltuielilor cu remedierea infrastructurii de urgenta, in vederea revenirii la conditiile normale de viata, ne-a declarat ministrul delegat pentru controlul implementarii programelor cu finantare internationala si urmarirea aplicarii acquis-ului comunitar, Cristian David. Aceste fonduri nu pot fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de Romania cu refacerea caselor, a drumurilor sau a cailor ferate, ci pentru reabilitarea retelelor de curent electric, de apa sau a utilitatilor publice care afecteaza nivelul minim de viata. Uniunea accepta accesarea FSUE numai daca volumul pagubelor inregistrate in cazul unei calamitati depaseste 0,6% din Produsul Intern Brut al statului care efectueaza cererea. In cazul Romaniei, este luat in calcul nivelul PIB-ului realizat in 2003, de 50,3 miliarde euro, certificat de Eurostat.
Procedura UE prevede ca se deconteaza cheltuielile efectuate de un stat in procent de 2,5% daca valoarea totala a daunelor este mai mica de 302 milioane euro, si de 6% pentru ce depaseste aceasta valoare. In cadrul primei aplicatii, Romania, cu pagube de 488 milioane euro, a solicitat un ajutor in valoare totala de 18,66 milioane euro. Suma pagubelor este deja recunoscuta. Acum urmeaza andorsarea cererii de catre Consiliul European, care ia act de solicitarea Comisiei de modificare a bugetului. Ulti-mul pas este ratificarea solicitarii de catre Parlamentul European. A doua cerere, trimisa Comisiei Europene pe data de 11 septembrie, a vizat valul de inundatii din iulie-august, cand suma pagubelor a fost evaluata la 1,049 miliarde euro. In contul acestor daune, Romania a solicitat o finantare totala de 52,37 milioane euro.
Sursa: AMOS News