Categorii: Sport

Raliul Moldovei 2020: ediția a zecea se desfășoară fără public

În acest weekend se dă startul pentru cea de-a zecea ediție a Raliului Moldovei Bacău. Evenimentul este organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și va încheia sezonul 2020 al Campionatului Național de Raliuri Betano.

Organizatorul raliului, ACS Rally Spirit, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău a gândit încă de la început acest eveniment sportiv ca pe o oportunitate de promovare a potențialului turistic al județului. Pe parcursul celor zece ani, competiția a ajuns în locații precum Bacău, Onești, Moinești, Zemeș reunind concurenți, fani și mass-media din țară și din străinătate.

Începând din acest an, proiectul autostrăzii A13 Bacău-Brașov susținut de Consiliul Județean Bacău, considerat a fi elementul decisiv al dezvoltării regionale a fost promovat la nivel național și internațional și în cadrul competițiilor din Campionatul Național de Raliuri Betano.

Anul acesta vor lua startul competiției, la Bacău un număr record de concurenți, respectiv 62 echipaje din țară și din străinătate.

Concurenții aliniați la start vor participa la cele 12 probe, devenite tradiționale deja, pe un traseu în lungime totală de aproximativ 110 kilometri, între orașele Bacău și Moinești.

Ediția din acest an aduce ca noutate proba Super Specială de duminică după-amiază care se va desfășura pe circuitul de Karting de la Speed Park.

În condițiile impuse de pandemia de Covid-19, accesul publicului la probe este interzis, competiția putând fi urmărită on-line.

Update in vineri, 23-10-20 14:11

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Despre masacrul de la „Fântâna Albă” din 1 aprilie 1941

1 aprilie nu este “ziua păcălelilor”! Sau cel puţin nu ar trebui să fie pentru…

luni, 01-04-24

Acest website folosește cookies.