Recuperarea creantelor este o activitate omniprezenta in conditiile economico-financiare actuale, existand in acest sens o cerere bogata. In domeniul transporturilor, sunt frecvente situatiile in care transportatorii se gasesc in fata situatiei de nu primi plata pentru transportul efectuat, ajungand astfel in postura de a fi nevoiti sa recupereze creante. Av. Coltuc Marius, fondator Casa de avocatura Coltuc.
Creantele sunt, conform OG 5/2001, „obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii“. Drepturile de creanta sunt acele drepturi patrimoniale in virtutea carora subiectul activ poate pretinde o anumita conduit subiectului pasiv – sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva – indreptatindu-l pe titular la forta de constrangere in cazul opunerii.
Subiectul activ se numeste creditor, fiindca a avut incredere (credere, in limba latina) in persoana subiectului pasiv, care se numeste debitor, fiindca datoreaza (debet, in limba latina) creditorului o anumita prestatie. Pentru valorificarea unor creante, acestea trebuie sa indeplineasca o serie de conditii prevazute de lege:
• sa fie stabilite fara niciun dubiu, sa nu constituie obiectul unui litigiu – creante certe;
• cuantumul lor sa fie precis determinat – creante lichide;
• sa fie ajunse la scadenta, putandu-se cere de indata executarea lor, eventual pe cale silita – creante exigibile.
De exemplu, pentru a se efectua compensatia legala a doua creante, acestea trebuie sa fie certe, lichide si exigibile. O alta conditie se refera la cuantumul creantei; in cazul in care aceasta se cifreaza la mai mult de 30.000 de lei, creditorul poate cere inceperea procedurii insolventei impotriva debitorului, conform Legii 85/2006. Cererea, adresata la tribunalul in a carui raza teritoriala isi are sediul debitorul, poate fi respinsa de catre judecator, daca nu sunt indeplinite conditiile descries anterior, adica atunci cand creanta nu este certa, lichida si exigibila.
Caile legale pentru recuperarea creantelor
Contractul de transport este conventia prin care o parte – carausul – se obliga, in schimbul unei remuneratii, sa efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri pe o anumita distanta, cu un vehicul corespunzator.
Contractul de transport se refera la o prestatie de servicii, deoarece obiectul activitatii carausului consta in deplasarea in spatiu a unor persoane sau marfuri, organizata, supravegheata si dirijata de caraus. Tinand cont de aceste particularitati, in contextul contractului de transport, remuneratia neachitata reprezinta o creanta pe care transportatorul o are de recuperat.
Acelasi regim se aplica si in cazul facturilor emise pe baza unei comenzi de transport. Cand transportatorul devine creditor si persoana care trebuia sa faca plata transportului devine debitor, poate incepe procedura de recuperare a debitului. Aceasta include mai multe etape: o etapa antejudiciara, constand in notificarea debitorului asupra creantei datorate sau concilierea directa in functie de procedura aleasa (de drept comun sau speciala) si o etapa judiciara, care cuprinde formularea actiunii propriu-zise. Daca se alege procedura de drept comun, se va intenta o actiune in pretentii, iar daca allege procedura speciala, actiunea este formata din somatia de plata, care are ca temei de drept OG 5/2001 privind procedura somatiei de plata si OUG 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale. Aceasta din urma procedura este urgenta, adica se judeca cu celeritate.
Un comerciant care se adreseaza instantei de judecata cu o actiune intemeiata in drept pe dispozitiile prevazute de OUG 119/2007 are posibilitatea ca, din punct de vedere juridic, sa-si formuleze actiunea si pe dispozitiile prevazute de OG 5/2001, cu modificarile si completarile ulterioare; reciproca acestei situatii juridice nu este insa valabila. Cele doua acte normative difera, in esenta, datorita sferei de aplicare.
Astfel, OUG 119/2007 are ca obiect doar creantele certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte comerciale.
Nu intra in sfera de aplicare a acestei ordonante creantele inscrise la masa credala in cadrul unei proceduri de insolventa si contractele incheiate intre comercianti si consumatori. OG 5/2001 are o sfera mult mai larga de aplicare, referindu-se la creantele certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligtii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.
Pasii de urmat
Pentru recuperarea efectiva a sumelor datorate in baza unei relatii comerciale, este necesara obtinerea unui titlu executoriu, adica a unui act care poate sta la baza cererii de executare silita a unei persoane, prin poprirea conturilor bancare sau a tertilor care detin bunuri pentru debitor ori scoaterea la licitatie a bunurilor mobile si imobile ale debitorului. Contractele incheiate de comercianti, facturile sau orice alte inscrisuri care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii nu reprezinta, conform legii, titluri executorii in baza carora sa se poata declansa in mod direct procedura de executare silita. In vederea recuperarii de catre creditor a creantei este necesara obtinerea unei hotarari judecatoresti prin care persoana fizica sau juridica ce nu si-a achitat obligatia de plata sa fie nevoita sa plateasca suma ce reprezinta debitul, precum si eventuale penalitati sau dobanzi.
Prin intermediul acestei proceduri, creditorul va obtine un titlu executoriu in baza caruia sa procedeze la executarea silita a creantei solicitate, daca debitul datorat de debitor nu este evident, si judecatorul trebuie sa aprecieze daca pretentiile sale sunt intemeiate sau nu. Daca judecatorul hotaraste ca pretentiile sunt intemeiate, el va pronunta o hotarare prin care va obliga debitorul sa achite debitul.
Procedura de drept comun este greoaie, ceea ce constituie un avantaj pentru debitori, care pot prelungi plata obligatiilor banesti la care sunt tinuti. Aceasta rezida atat intr-o lunga durata de timp de desfasurare a proceselor – cu exercitarea tuturor cailor de atac – cat si in cheltuielile ocazionate de proces, care se pot recupera.
Etapele din cadrul procedurii de drept comun sunt: realizarea concilierii prealabile obligatorie (incercarea de solutionare amiabila a litigiului), depunerea cererii de chemare in judecata, insotita de inscrisurile doveditoare, urmata de citarea partilor, primirea intampinarii depuse de catre parat (iar daca paratul are pretentii reciproce fata de reclamant – cerere reconventionala), administrarea de probe pentru lamurirea situatiei de fapt, solutionarea cererilor, exceptiilor si incidentelor de procedura, pronuntarea hotararii, redactarea acesteia si comunicarea catre parti.
Daune suplimentare
Prin OUG 119/2007 s-a reglementat si dobanda pentru creantele care constau in plata unui pret. In cazul contractelor incheiate intre comercianti si o autoritate contractanta, nu este necesara punerea in intarziere a debitorului. Daca in contract a fost fixat un termen de plata, dobanda curge din ziua urmatoare acestui termen, iar contractelor incheiate intre comercianti li se aplica dispozitiile articolul 43 din Codul Comercial.
Partile sunt libere sa stabileasca rata dobanzii pentru intarzierea la plata pretului; in cazul in care rata dobanzii nu este stabilita prin contract, se va aplica rata dobanzii de referinta stabilita de Banca Nationala a Romaniei.
Creditorul poate sa pretinda daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile facute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutarii la timp a obligatiilor de catre debitor. Cererea privind creanta de plata a pretului se depune la instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei in prima instanta. Citatia va fi inmanata partii cu trei zile inaintea termenului de judecata.
Dreptul de retentie asupra marfii transportate
Spre deosebire de alte domenii, conform prevederilor legale in material transporturilor, transportatorul are drept de retentie, daca sunt indeplinite conditii specifice, intre care se numara si existenta unei creante. Dreptul de retentie este drept real de garantie imperfect, in virtutea caruia cel care detine un bun mobil al altcuiva, pe care trebuie sa-l restituie, are dreptul sa retina lucrul respectiv, sa refuze deci restituirea, pana ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le-a cheltuit pentru conservarea, intretinerea ori imbunatatirea acelui bun.
Pentru transportatori, dreptul de retentie este prevazut de articolul 433 din Codul Comercial, in care se precizeaza: „Carausul nu este obligat sa predea lucrurile transportate, pana cand persoana ce se prezinta a le primi nu-si indeplineste obligatiunile. In caz de neintelegere, daca destinatarul plateste suma ce crede ca o datoreaza si depune in acelasi timp si diferenta pana la suma pretinsa de caraus, acesta este dator a-i preda lucrurile transportate. Daca scrisoarea de carat e la ordin sau la purtator, carausul se poate opune predarii marfii, pana la restituirea exemplarului subscris de dansul“.
Conditiile pentru exercitarea dreptului de retentie sunt:
• existenta unei creante impotriva proprietarului bunurilor transportate (o creanta certa, lichida si exigibila);
• detentia bunurilor exercitata de catre titularul dreptului de retentive (implicit, o posesie neviciata a bunurilor transportate);
• existenta unei legaturi intre creanta si bunurile transportate (adica pretul transportului este strans legat de marfa transportata).
De asemenea, dreptul de retentie se refera numai la bunurile mobile care fac obiectul transportului pentru care nu s-a facut plata pretului, nu la alte bunuri. Transportatorul nu poate face uz de dreptul de retentie in anumite situatii, un exemplu fiind situatia in care exista o disputa cu privire la cuantumul datoriei. In aceasta situatie, transportatorul nu poate sa refuze eliberarea la locul de sosire a marfurilor transportate, fiind o bligat sa puna marfa transportata la dispozitia destinatarului, daca acesta achita suma recunoscuta si consemneaza intr-un inscris diferenta aflata in discutie.
Update in marți, 13-09-11 9:14
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Având în vedere că Brașovul e la o aruncătură de băț, mulți băcăuani aleg să…
Pe 21 august 1988, un camion plin cu 63 de persoane, printre care și copii,…
Descoperă cum inteligența artificială transformă tehnologia și contribuie la dezvoltarea diverselor industrii, inclusiv cazinourile online.
La data de 15 august, intreaga crestinatate pomeneste Adormirea Maicii Domnului.
Credincioșii din toată lumea prăznuiesc pe 6 august Schimbarea la față a Mântuitorului. Pentru ortodocși,…
Acest website folosește cookies.
Comentează