Noul ministru al educaţiei, Cristian Adomniţei şi reprezentanţii sindicatelor din învăţământ vor avea joi o primă întâlnire.
Adomniţei spune că vrea ca întâlnirile cu profesorii să fie regulate pentru a preveni apariţia blocajelor în sistem.
„În primul rând vreau să ne cunoaştem. În al doilea rând vom evalua stadiul negocierilor la cele 3 legi din pachetul educaţiei:
– legea învăţământului universitar,
– legea învăţământului preuniversitar şi
– statutul cadrului didactic.
Vom mai aborda şi alte chestiuni care ţin de bunul mers al treburilor în educaţie.
Vreau să ascult părerea lor.
E prima mea întâlnire cu sindicaliştii.
Vreau să o facem regulat, nu numai atunci când apar probleme, astfel încât să prevenim problemele”, a explicat Adomniţei.
Tot joi ministrul i-a chemat la discuţii şi pe reprezentanţii studenţilor pentru a pune la punct planul de investiţii pentru anul 2007 şi a discuta despre nivelul burselor.
Sursa: AmosNews
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează