Instituţia Prefectului judeţului Bacău şi Comisia Judeţeană pentru Egalitate de Şanse Bacău organizează cea de a doua ediţie a sesiunii de comunicări şi dezbateri pe tema egalităţii de gen “Cuplu şi / sau carieră în contemporaneitate”, marţi, 11 decembrie 2007, la sala de spectacol a Teatrului Municipal Bacovia, ora 10.00.
Evenimentul din acest an aduce în atenţie familiile care pleacă în alte state în căutarea unei stabilităţi financiare şi profesionale, efectele acestui fenomen asupra copiilor (delicvenţă juvenilă, consum de droguri, abandon şcolar) şi, implicit, asupra cuplului, urmărindu-se mediatizarea serviciilor publice pentru copii şi părinţi, precum şi identificarea altor posibile soluţii viabile.
Evenimentul se doreste a fi unul în beneficiul băcăuanilor aflaţi în această situaţie şi, în special, pentru copiii acestora, motiv pentru care la dezbatere vor participa reprezentanţii tuturor instituţiilor publice cu responsabilităţi în domeniu, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale care desfăşoară proiecte independent sau în parteneriat public-privat pentru aceşti copii, consilieri şcolari, elevi şi părinţi, vicepreşedintele Asociaţiei “Frăţia” din Torino, Italia, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe.
Manifestarea are şi un scop umanitar, donaţiile participanţilor urmând a se concretiza în obiecte de vestimentaţie pentru cei 20 de tineri seropozitivi, rezidenţi ai Centrului Pinochio Bacău.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează