Categorii: ActualitateSocial

Parintii care isi vindeau copii pentru organe – comunicat IPJ Bacau

La data de 11.03.2009 poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, au fost sesizaţi despre faptul că doi bărbaţi de 41 respectiv 32 de ani, din comuna Odobeşti, ambii fără ocupaţie şi cunoscuţi cu antecedente penale, intenţionează să vândă pentru suma de 12 000 EURO, un rinichi al unui minor, în vederea efectuării unui transplant.

Procurorii din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Bacău au solicitat sprijin de la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă. Din cercetări a rezultat că, anterior sesizării N.C.de 41 de ani şi P. B., de 32 de ani, în scopul prelevării de organe de la cei doi minori, au dus copiii la un laborator de analize medicale din mun. Bacău, unde le-au fost efectuate unele analize preliminare pentru a stabili dacă minorii sunt sănătoşi şi dacă sunt compatibili.

La data de 13.03.2009 s-a solicitat celor doi bărbaţi să se deplaseze la un birou notarial, pentru a da o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că sunt de acord să încredinţeze copiii în vederea efectuării unui transplant.

Solicitarea în cauză a fost formulată pentru a se forma convingerea cu privire la intenţia certă a celor doi invinuiţi de a vinde un organ, respectiv un rinichi, al unuia dintre minori.. Cei doi au dat curs solicitării fără echivoc, solicitând în mod expres şi hotărât ca suma de bani pe care au cerut-o, respectiv 12 000 euro, să le fie înmânată înaintea intervenţiei chirurgicale.

De asemenea aceştia au solicitat să îi însoţească pe cei doi minori la clinica unde ar fi urmat să se efectueze transplantul, pentru a fi siguri că nu se recoltează şi alte organe, situaţie în care ar fi trebuit să li se plătească şi alte sume de bani.

La data de 13.03.2009, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Bacău, poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Bacău au organizat o acţiune de prindere în flagrant pe raza mun. Bacău, ocazie cu care asupra lui N. C. a fost găsită suma de 12 000 EURO pe care o solicitase şi primise în schimbul acceptării transplantului.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de către procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Bacău pentru o perioadă de 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

Reţinerea celor doi învinuiţi a avut la bază raţiunea potrivit căreia prelevarea de organe este forma cea mai gravă de exploatare a unei persoane, care presupune cea mai mare suferinţă din partea victimei, cu atât mai mult dacă aceasta este minoră, lipsită de apărare iar consimţământul părintelui a fost dat cu uşurinţă în scopul obţinerii de beneficii materiale.

De asemenea s-a considerat că situaţia precară în care se aflau cele două familii, datorită faptului că niciun părinte nu lucrează, că au multi copii, că se întreţin exclusiv din alocaţiile acestora, că au nivel de educaţie foarte scăzut şi aspiră la o viaţă mai bună, nu justifică atitudinea celor doi invinuiţi de a-şi pune la dispoziţie copiii minori în scopul prelevării unui organ, respectiv al unui rinichi sau chiar a vânzării acestora ca pe o “marfă”.

Organele de urmărire penală au sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău, care a luat măsura internării în centre de ocrotire a tuturor minorilor celor 2 familii.

La data de 14.03.2009 Tribunalul Bacău a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe celor doi bărbaţi, pentru savârşirea infracţiunii de trafic de minori, fapta pedepsită cu cu închisoare de la 7 la 18 ani.

Organele de urmărire penală au desfăşurat o multitudine de activităţi specifice într-o perioadă de timp foarte scurtă şi au reuşit cu eforturi deosebite să probeze întreaga activitate infracţională a celor doi invinuiţi.

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.