Panorama editorialelor din 1 martie

Din conţinutul principalelor editoriale apărute în ediţia de miercuri, 1 martie, a cotidianelor centrale:

Să ne luam gâtul, dar să nu se vadă (Cotidianul – Cristian Teodorescu)

De la disputele de sus, aliaţii au ajuns la buşeli mărunte, care s-au generalizat. Dacă n-ar fi fost scandalul mătuşii lui Năstase, Alianţa ar fi făcut hemoragie de voturi, după scandalurile în cascada din ultima vreme. Scenariul a inceput sa devina previzibil prin repetare. Mai întâi o runda de confruntari la sânge, apoi o impacare de fatada şi promisiunea ca disputele din Alianţa vor fi rezolvate la secret, nu sub ochii presei. Discutiile despre fuziune, penultima runda a meciului, s-au desfasurat atit de oţărât, încât i-au făcut pe comentatorii mai slabi de inger sa creada ca se rupe Alianţa şi vin anticipatele. Inainte de Boboteaza anului viitor nu se va rupe nimic. Atit ca lucrurile vor merge tot mai prost şi pentru popular-democraţii lui Boc, care s-ar putea sa faca indigestie după consumul în exces de politicieni în curs de expirare, şi pentru liberalii lui Tăriceanu, pe care-i vad batindu-se în procente cu Gigi Becali, daca-şi mai contempla mult gloria de odinioara. Fiindca în timp ce pedistii îl au la o adica pe Băsescu să-i mai traga o data în sus, liberalii nu se mai pot bizui decât pe marele, dar raposatul Bratianu.

Mega Image (Curentul – Tia Şerbănescu)

Fuziunea a murit, Alianţa continua. Acesta ar fi rezultatul celor cateva zile în care liberalii şi democraţii şi-au testat reciproc fortele în incercarea de a plasa cadavrul fuziunii în cimitirul celuilalt. PNL a pretins ca a ‘intins mana’ aliatilor chemandu-i în doctrina lor legitima iar PD a precizat ca le-a trimis, la randu-i, ‘invitatia la dans’ popular. Cum liberalii au refuzat costumele populare şi intrarea în joc, ambele partide au convenit ca e mai sanatos sa ramana cum au fost – aliati şi nimic mai mult – şi să-şi pastreze caminul guvernamental’.

Orice abuz va fi pedepsit (Realitatea românească – Constantin Mihul)

Decizia liderilor Alianţei de a tempera, pe cât posibil, luarile de pozitie vehemente în ceea ce priveste fuziunea PNL-PD şi discutarea acestora doar la nivelul conducerii celor doua formatiuni, desi venita cu prea mare intarziere, reprezinta un important pas inainte în lupta cu ‘franarii’ de ocazie. Este, fara indoiala, un gest care se doreste un ‘martisor’ oferit milioanelor de romani, satui până peste cap de dispute zgomotoase în sanul Alianţei, în care şi-au pus sperantele pentru o viata mai buna.

PD se face magnet (Jurnalul naţional – Ion Cristoiu)

Scapat de complicatia chestiunea fuziunii, PD şi-a dat pe fata, în fine, pretentia: cea de forta în jurul careia urmeaza a se fauri viitoarea formatiune de centru-dreapta. Prima tinta intrata în vizor: PPCD. Pregatit de fuziune prin Ioan Talpes. Dar si, eventual, printr-o fuziune prealabila intre PPCD şi partidul lui Gigi Becali, dacă ar fi sa luam în serios declaratiile din ultimul timp ale liderului PNG. S-ar atenua astfel socul casniciei dintre o formatiune FSN-ista, precum PD, şi o formatiune a fostilor detinuti politici, dar şi cel al trecerii unui grup din PSD la noul partid de centru dreapta. Pentru PDSR-ul lui Adrian Năstase, combinatia cu PSDR i-a adus diploma de partid nobil şi noua titulatura, de PSD. Acelasi lucru îl vrea PD de la fuziunea cu PPCD. Formatiunea lui Gheorghe Ciuhandu va da viitorului partid titlul de noblete necesar, şi nu forta numerica. Odata realizat noul partid, magnetul PD, marit acum şi prin racolari de parlamentari, va trece la atragerea piliturilor din PNL, PSD, PRM şi din PNG. PNL nu va sta cu mainile în san. Va cauta şi el sa atraga din pilitura altor partide: din PSD mai ales şi eventual, tot Partidul Conservator. Pentru ca planurile celor doua partide sa se realizeze e nevoie ca ele sa ramana la guvernare. Asa se explica decizia de luni seara de a pastra Alianţa. Vom avea astfel doi magneti care vor cauta sa lucreze pe cont propriu. Ramane de vazut în ce masura o guvernare a Alianţei va mai fi eficienta în atari conditii.

Partidul Prezidenţial, în locul Partidului Stat (Gândul – Florin Negruţiu)

Alianţa DA a fost creată pe logica lui NU. Filosofia ‘anti’ a pornit din frica democraţilor şi liberalilor de opoziţie eternă. PSD se poate considera adevăratul unificator al celor două formaţiuni. Acum, fostul partid-stat, căzut spectaculos în sondaje, nu mai sperie pe nimeni. Dezumflat ca o gogoaşă după ce DNA-ul a început să-l împungă cu acul, PSD îi cedează locul său, pe scena politică, noii vedete populare: PD-ul lui Traian Băsescu, care începe să aibă comportamentul arogant, discreţionar, amoral şi, în esenţă, rupt de popor, al fostului partid de guvernământ.

S-au trezit liberalii (Libertatea – Mihai Valentin Neagu)

Liberalii au avut taria să-şi afirme identitatea, dar acum au nevoie sa şi-o şi pastreze. Pentru aceasta, ei trebuie sa constientizeze ca singura lor zona vulnerabila o reprezinta Călin Popescu Tăriceanu şi camarilla formata în jurul sau. Inca nu este tarziu pentru liberali să-şi aduca aminte ca ei sunt singurul partid parlamentar postdecembrist care a continuat sa existe, desi şi-a schimbat până acum de patru ori liderul.

Hai să facem hora mare (Ultima oră – Ion Marin)

PD-ul pe post de Mutu (asa se numeste capitanul de echipa al calusarilor) a inceput să-şi clameze (hap, hap) dorinta de a porni marea hora a partidelor mai mult sau mai putin populare. Ranforsat cu spiritul lui Talpeş, pepecedistul Ciuhandu şi-a şi prezentat omagiile doamnei Merkel pe post de portdrapel al crestin-popularilor, taranistilor, pedistilor, peperemistilor şi altor partide şi partidulete care, în decursul existentei lor zbuciumate, au incercat să-şi aroge titlul de populari. Singurii ce conteaza sunt, bineinteles, pedistii, care au evitat insa cuvântul cu pricina, poate spre a nu da idei celor care i-au invinuit de populism atât pe ei, cât mai ales pe ex-şeful lor, Traian Băsescu.

Puterea în stare de avarie (Azi – Valentin Stănilă)

Nu ne ducem cu gândul atât de departe încât să considerăm că starea de avarie la care ne referim este provocată de şeful statului, dar constatăm că ‘îi prinde de minune’, îi oferă prilejul de a-şi transmite mesajele într-o conjunctură care îi favorizează demersurile strategice. Or, dacă vom cupla toate acestea la restul evenimentelor provocate de Administraţia Prezidenţială (includem aici şi CSAT-ul cu derivatele lui), vedem mai clar încotro se îndreaptă planurile şi acţiunile şefului statului. Cea mai gravă eroare ar fi să subapreciem recentele sale intervenţii publice, considerându-le ca o reacţie emoţională sau o luare de poziţie exclusiv faţă de unele elemente ale actualităţii nemijlocite. Nu, aici avem de-a face cu o gândire strategică în mersul – când mai lent, când mai rapid – spre o republică prezidenţială, într-o viziune în care Puterea să funcţioneze nu neapărat în parametrii democraţiei, ai statului de drept.

Uşor cu sistemul pe scări! (Evenimentul zilei – Ovidiu Nahoi)

Nu sunt de-ajuns un preşedinte şi un premier care au promis distrugerea sistemului, dar care, până la urma, au crescut politic în interiorul lui. Nu e suficient un ministru al justitiei venit din afara sistemului – cu toate avantajele şi dezavantajele izvorate de aici. Nici procurorii scoliti prin Italia în tainele bataliei antimafia nu par a fi, cel putin pentru moment, armele cele mai eficiente. Intregul sistem de relatii, cardasii şi cumetrii, specializat în drenarea banului public prin buzunare private, stie cum sa reactioneze atunci cand se simte pus sub presiune. Nu cedeaza. Cel mult se rafineaza.

Circ mult, pâine puţină (Bursa – Cornel Codiţă)

Exista doua teste infailibile pentru a stabili dacă ‘democraţia’ este sau nu funcţională, adica reprezinta modalitatea eficienta de instituire şi gestionare a autoritatii, respectiv a resurselor, în spatiul public: rezultatele guvernarii şi deciziile în situatii majore de criza. La ambele teste, actuala guvernare a picat, ca de altfel şi predecesoarele sale. Problema este câtă vreme se mai poate mentine circul, în conditiile în care piinea se imputineaza pe zi ce trece!

De ce suferă Parlamentul? (Ziua – Ovdiu Bancheş)

Parlamentul a incasat inca doua palme rasunatoare. O ‘dreapta’ de la societatea civila şi o ‘stanga’ de la preşedinte. Paznicii societatii reclama adoptarea unei legi care, sub pretextul eradicarii migratiei politice la nivel local, instaureaza sclavagismul politic. Iar Băsescu sanctioneaza incapatanarea senatorilor şi deputatilor de a-şi acorda cât mai multe privilegii cu o sesizare la Curtea Constituţională. Observam, pe zi ce trece, cum Legislativul primeste tot mai multe lovituri din cauza greselilor făcute de cei care îl populeaza. Efectul se vede în sondaje. Conform ultimei cercetari CURS, Parlamentul a ajuns la o cota de neincredere enorma: 82% din populatie avand o parere proasta despre entitatea definita în Constitutie ca fiind ‘organul reprezentativ suprem al poporului roman’. Uimitor este faptul ca situatia dezastruoasa în care a fost adusa aceasta institutie fundamentala a democraţiei nu ingrijoreaza pe nimeni. Nici macar pe cei responsabili: partidele politice.

Caraghioslâcuri şi lovituri de maciucă (Cronica română – Răzvan Voncu)

(…) ca mai toate regimurile succedate după 1989 (dar, parca, intr-o proportie mai mare), Puterea actuala crede ca poate exista un stat fara economie şi ca se poate guverna ceva fara a crea bazele economice ale guvernarii. Dezinteres al unei Puteri de miliardari? Poate. Cu siguranta, insa, ca şi foarte multa incompetenta. în loc sa se concentreze asupra acestor probleme grave şi reale – care sunt ale tarii, inainte de a fi ale Uniunii Europene -, guvernantii, cu dl preşedinte în frunte, se straduiesc sa ne convinga ca o mai mare putere executiva acordata doamnei Udrea sau legalizarea concubinajului PNL-PD ne vor aduce fericirea. Cu alte cuvinte, ca putem trai senini din caraghioslacuri, în timp ce realitatea ne tot da lovituri de maciuca în moalele capului. Cred ca nu realizeaza nimeni ca, dacă rateaza integrarea în 2007, actuala Putere nu numai ca îi va aduce din nou pe social-democraţi la guvernare, dar va avea chiar soarta defunctului PNTCD. Dumnezeu, cand vrea sa piarda pe cineva (le transmiteam, în 2003, pesedistilor), intai îi ia mintile.

Suta lui Călin (Adevărul – Val Vâlcu)

Tăriceanu n-are ce pierde cu promisiunea pe care le-a făcut-o pensionarilor. Oricum aceştia s-au obişnuit să fie amăgiţi. Oricum votează cu stânga, după cum arată toate studiile sociologice de până acum. Riscurile îl pândesc pe premier din partea tinerilor, care au votat cu dreapta. Ei aşteaptă o creştere economică puternică şi pensii private. S-ar putea să reacţioneze acum pentru că nu vor să ajungă la bătrâneţe să depindă de câteva procente aruncate noaptea, de un politician sau altul, la talk-show.

‘Reforma’ poliţiei (Bună ziua, Braşov – Octavian Andronic)

Ascult, nu-mi vine să cred şi mă crucesc de ce-mi povesteşte o mai veche cunoştinţă. Este poliţist şi, în ciuda realităţii în care trăieşte, şi-a păstrat principiile şi crede – asemeni altora – că meseria asta se poate face cinstit, cu convingerea că, în primul rând, trebuie să fii în slujba oamenilor. Deocamdată, îmi spune el, suntem mai ales în slujba şefilor şi a intereselor lor. Văzută din afară, Poliţia mai poate să pară din când în când, o instituţie care se reformează spre a ajunge la gradele europene. Dinăuntru, însă, tabloul este cu totul altul…

Mărţişor – iubire pură (7 plus)

Tot ce există se află în iubirea firească a Vieţii şi tot ce există este iubit de Viaţa însăşi. Atâta vreme cât ceva sau cineva este, Viaţa este în el şi este prin puterea inteligentă, infinită, prin Graţia şi înţelepciunea Iubirii din care ne-am născut cu toţii. Să punem deoparte tot ce ne împiedică să iubim şi – în acest fel – vom fi mai apropiaţi de ritmurile naturale ale Viţeii şi în armonie cu muzica ei sfântă, în care frumuseţea şi regenerarea înseamnă ‘iubire pură’…

Autor : Alic MÎRZA, Amos News