Categorii: Actualitate

Nor toxic la 300 de kilometri de graniţa cu România, în urma unui accident chimic în Ucraina

Un accident chimic a avut loc în Ucraina, provocat de deraierea unui tren. Un nor de substanţă toxică se întinde pe 90 de kilometri pătraţi şi pluteşte deasupra a 14 sate din jurul oraşului Lvov. Vicepremierul ucrainean compara aceast accident cu cel de la Cernobîl din 1986.

Experţii meteorologi au analizat curenţii de aer de deasupra Ucrainei şi României şi au ajuns la concluzia că deplasările atmosferice au ca direcţie nordul şi au o viteză de 10 kilometri la oră. Astfel, în următoarele 36 de ore nu există riscul ca acest nor toxic să se îndrepte spre România.

Douăzeci oameni au ajuns la spital, iar alte 800 de persoane au fost evacuate. Potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, printre răniţi se numără şi cel puţin patru membri ai echipelor de intervenţie, dintre care unul e în stare gravă.

Oficialii de la Kiev au anunţat bilanţul accidentului abia astăzi, deşi trenul a deraiat ieri după-amiază. Garnitura venea din Kazahstan şi se îndrepta spre Polonia. Vagoanele s-au răsturnat şi au luat foc.

Autoritatea pentru Situatii de Urgenta nu au considerat necesara evacuarea orasului Lvov cu o populatie de peste 800 de mii de locuitori situat in zona accidentului. Aproape 1000 de oameni au fugit deja din perimetrul afectat.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a confirmat că la Ministerul Mediului a început şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă care analizează dacă şi ce măsuri se impun în cazul în care norul de fosfor generat de accidentul ecologic din Ucraina ajunge în România. Accidentul a avut loc în apropierea oraşului Lvov, la aproximativ 300 de kilometri nord de România.

„Ucrainienii nu răspund” a arătat premierul, referindu-se la contactul dintre oficiali.

Primele măsuri operative au fost luate. Directorul ANM a făcut o simulare privind deplasarea norului toxic pentru următoarele 36 de ore.

În acest moment, mişcările atmosferice nu sunt foarte puternice, iar norul nu va ajunge foarte curând în zona României, însă anumite schimbări ale vremii ar putea aduce norul deasupra ţării noastre în câteva zile.

Sursa: Realitatea TV

Update in joi, 25-08-22 15:14

Redactie

Comentează

Vezi comentarii

  • Nu putem decat sa ne rugam la Dumnezeu sa nu avem parte de el... Si asa suntem amarati, asta ne mai lipseste acum, o noua varianta Cernobal!!!

Share
Publicat de
Redactie
Taguri: Ucraina

Recent Posts

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Acest website folosește cookies.