Nationalismul si isteria multiculturala. Pilda basarabeana.

Tricolorul este steag fascist. România este stat imperialist.
Limba română vorbită în Basarabia (de pildă cea în care este scris acest articol) nu este limbă română. Cei care pledează pentru un manual de istorie al românilor (într-un stat cu 80% români) sunt naţionalişti (de parcă străbunii ruşilor, ucrainenilor, bulgarilor, găgăuzilor şi evreilor care locuiesc acum în Basarabia au luptat în armata lui Ştefan cel Mare şi au construit cetăţile de la Hotin, Soroca, Tighina şi Cetatea Albă).

Cei care cer ca masmedia rusă din Basarabia să nu mai fie monopolistă (fiindcă este finanţată cu bani grei de la Moscova) sunt duşmani ai poporului multicultural al republicii Moldova. Nu se mai fac sărbători nationale, ci doar multiculturale. De Ziua Limbii Române (din 31 august 2005) s-a făcut chiar şi un festival al teatrelor naţionale din Basarabia (de facto aici există numai un singur Teatru Naţional, celelalte aduse la acel festival erau mici grupuri folclorice de amatori), iar termenul „român” a fost scos din titulatura sărbătorii.

De fapt toate sărbătorile naţionale ale românilor au fost înlocuite de comunişti cu uriaşe beţii şi orgii naţionale care se organizează chiar în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Republica Moldova a adoptat chiar şi o strategie „naţională” de luptă cu tendinţele naţionaliste (citeşte – anticomuniste) şi apărarea nou născutului spaţiu multicultural al republicii Moldova.

Aşa anticomunismul românilor din Basarabia a rămas şi în democraţie naţionalism. Iar vechii activişti de partid, mulţi din ei călăi nepocăiţi de pe mâinile cărora mai curge încă sângele nevinovat al victimelor (de-ar şti Europa câte zeci de mii de femei am ucis noi în Basarabia doar cu pesticidele şi erbicidele! îi spunea autorului acestui studiu un fost preşedinte de colhoz), au devenit mari luptători pentru drepturile multiculturale ale cetăţenilor republicii Moldova.

Lupta contra naţionalismului românesc din Basarabia se dă, aţi ghicit, în limba rusă şi urmăreşte ca mai ales românii să vorbească în rusă. Iar ruşii să nu vorbească în limbă română. Ca românii din Basarabia să părăsească în masă patria lor (aproape un milion din cei 3,5 milioane au şi plecat), iar etnicii ruşi să fie asiguraţi cu locuri de muncă bine plătite („primim la lucru vorbitori de limbă rusă”, iată un anunţ des întâlnit în masmedia rusă de la Chişinău).
Ca românii din Basarabia să nu-şi mai amintească de crimele comuniştilor lui Lenin şi Stalin (aproape un milion de oameni dispăruţi din Basarabia între 28 iunie 1940 şi martie 1952), şi mai ales de executorii acelor crime. Iar ruşii să trâmbiţeze zi şi noapte de crimele lui Ion Antonescu. Sau, mai recent, de aşa zisele păcate ale Bisericii Ortodoxe Române. Sau, şi mai recent, de antisemitismului scriitorului român Paul Goma, originar din satul Mana, judeţul Orhei, Basarabia.

Dar toate astea treacă-meargă.
Voronin, Mişin, Calin, Jdanov, Iovv, Stepaniuc, Stati, Tcaciuc, adică comuniştii de ieri şi de azi din Basarabia, sunt sub nasul basarabenilor şi se ştie ce poame şi ce luptători pentru democraţie şi drepturile omului au fost şi sunt.

Dar ce te faci cu fraţii de peste Prut, care, de la un timp, se feresc ca dracul de tămâie de „naţionaliştii” basarabeni, de facto de luptătorii anticomunişti de aici? Ce te faci cu cei care pun pe Dumnezeu în formulă şi atacă zi şi noapte Biserica Ortodoxă Română? Ce te faci cu secretarii de partid de ieri, redactorii şefi şi editorialiştii „Scânteii”, activiştii uniunilor de creaţie, strigătorilor (comunişti cu faţă umană) de la balconul Universităţii sau chiar a unor şezători în corturile din Piaţa Universităţii (dar şi în corturile din Orăşelul Libertăţii din Chişinău) care se feresc de tot ce este românesc în Basarabia şi care pun eticheta naţionalism pe tot ce a fost ieri anticomunism, iar azi mai rămâne încă românesc şi ortodox?
Ce să faci cu marea majoritate a masmediei româneşti care a uitat că Basarabia este pământ românesc cu toate actele în regulă şi că aici locuiesc peste 3 milioane de cetăţeni români?

Unii spun că răspunsurile la aceaste întrebări este complex. Că, adicătelea, trebuie să iertăm activitatea comunistă a dnilor Brucan, Iliescu sau Constantinescu (dăm numai câteva pilde dintr-o listă uriaşă) şi să ne concentrăm pe rezolvarea problemelor pragmatice ale zilei de azi.

Aşa o fi.

Dar problema problemelor zilei de azi, zilei de tranziţie şi de armonizare a mentalului românesc (distrus de ideologia criminală a comuniştilor) cu cel european, nu este una pragmatică, ci una de pocăinţă.

Cum poţi să ieşi la televiziune, în faţa unui popor de peste 20 de milioane, şi să le vorbeşti despre democraţie, atunci când tu însuţi nu te-ai pocăit pentru crimele pe care le-ai săvârşit în fostul regim comunist? Ce fel de mental democratic şi european creează un asemenea vorbitor în sufletele oamenilor care ştiu că anume el a fost mare activist de partid, mare editorialist la „Scânteia”, mare creator de rime comuniste, mare actor în dramele sau filmele comuniste?

Cum poate cineva să se declare mare european şi democrat dacă scrie cărţi şi articole despre degeneratul popor român (tot poporul român şi nu careva elemente ale lui) şi, în acelaşi timp, se supără când alticineva vorbeşte critic despre „opera” lui Paul Cornea sau crimele Anei Pauker şi ale lui Iosif Kişinevski?

Să presupunem, însă, că, adicătelea, există un complot împotriva României ce urmăreşte dezmembrarea ei (aşa cum a fost dezmembrată URSS, Iugoslavia, Cehoslovacia şi reunificată Germania) fiindcă, dă, o Românie puternică încurcă iţele maharilor din politica mare europeană.

Se vorbeşte mult în presa românească, în cercurile politice şi chiar academice despre acest posibil complot susţinut în România şi de o seamă de intelectuali (la un moment dat apăruse chiar şi o bancnotă de 50.000 lei în care harta României era ciopârţită).
Aşa o fi. Sau, poate, aşa a fost atunci când România doar aspira să fie primită în NATO şi UE, iar Rusia nu avea nici un interes ca România să ajungă acolo.