Începând cu data de 1 martie 2007 vor demara lucrările de execuţie la obiectivul „Străpungere şi parcare str. Mihai Viteazu”. Durata de execuţie fiind foarte scurtă două luni – investiţia se va realiza pe tronsoane care vor fi blocate succesiv circulaţiei rutiere.
Investiţia va crea peste 72 de noi locuri de parcare pentru băcăuani, alte două benzi de circulaţie pe strada Mihai Viteazu şi o legătură directă spre Piaţa Centrală.
Totodată, lucrările vizează şi supralărgirea străzii Libertăţii (în faţa Camerei de Comerţ şi Industrie). Pentru fluidizarea traficului rutier va fi realizată şi o străpungere de pe strada Mihai Viteazu spre strada Pieţei (în continuarea străzii Libertăţii), prin crearea a două benzi de circulaţie. Valoarea totală a lucrărilor este estimată la 890.220 RON.
Într-un comunicat de presa a primăriei municipiului, se face un apel, atât la locatari cât şi la deţinătorii spaţiilor comerciale din zonă, de a înţelege necesitatea acestei investiţii şi urgenţa ei, conformâdu-se regulilor instituite pe perioada de execuţie a lucrărilor.
De asemenea, sunt rugați conducătorii auto care vor traversa zona să se conformeze semnificaţiei indicatoarelor de circulaţie care vor fi montate.
Update in joi, 30-03-17 12:28
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
Strada Mihai Viteazu trebuia sa aiba strapungere catre strada 9 Mai pe langa BCR.
Aici s-a facut o mare greseala ca aceasta strapungere nu a fost prevazuta cand a fost aprobat proiectul BCR, desi inainte exista. Lucrarile care se fac acum nu vor fluidiza circulatia dar vor creste riscul de accident rutier. Asa cum exista un risc mare de accidentare a pietnilor la trecerea masinilor printr-o strada f. ingusta din str. Mihai Viteazu catre Casa Cultura. Iar in aceasta zona, macar nici nu este sens unic, circulatia fiind in ambele sensuri.
Eu propun urmatoarea solutie:
1. Intrare de pe 9 Mai in Mihai Viteazu pe langa BCR sens unic
2. Iesire din Mihai Viteazu catre Casa de Cultura sens unic.
3. Iesire spre 9 Mai prin spatele Casei de Cultura pe langa BRD sens unic. Fluxul de autoturime dinspre Mihai Viteazu,va penetra catre 9 Mai impreuna cu
fluxul de pe Marasesti pe langa BRD aplicand regula prioritatii de dreapta. Mai modern si mai sigur ar fi sa se introduca semafoare.
Restul modificarilor pot fi continuate conform proiectului actual.